Actorul Ji Soo scrie un mesaj și le cere iertare victimelor!

Se pare că zvonurile care circulă despre actorul Ji Soo sunt adevărate.

În această dimineața, actorul a postat pe contul personal de Instagram o scrisoare scrisă de mână, cerându-și scuze pentru acțiunile sale din trecut.

Acesta a scris următoarele lucruri:

Îmi cer sincer scuze celor care au fost răniți din cauza mea. Știu că scuzele nu mă vor scăpa de acțiunile mele din trecut și că sunt fapte de neiertat.

Am reușit să ajung până aici pentru că mi-am acoperit trecutul și am primit dragoste și atenție nemeritată din partea publicului. Sincer, mereu mă simțeam vinovat și regret mult, cu toate că, acum este prea târziu. Am fost mereu apăsat de trecutul meu întunecat.

Vreau să le cer iertare celor care au suferit mult timp, văzându-mă pe micile ecrane și voi reflecta asupra acțiunilor mele de neiertat.

Mă simt vinovat pentru că am provocat daune colegilor de distribuție, membrilor echipajului și postului de difuzare, din cauza greșelilor mele copilărești. Doar sper ca drama să nu fie afectată de cele întâmplate.

Mă pun în genunchi și îmi cer iertare tuturor celor răniți de mine.

La începutul acestei săptămâni, Ji Soo a fost acuzat de hărțuire școlară și agresiune sexuală.

Sursa: allkpop.com

7 gânduri despre „Actorul Ji Soo scrie un mesaj și le cere iertare victimelor!

  1. simihnea

    Corect , daca a gresit sa plateasca, dar cu ce cu viata, cu cariera , ……..dar nedumerirea mea vizavi de reclamant este de ce i-a trebuit frate 14 ani sa isi dea seama ca a fost abuzat de Ji Soo . Sincer eu cred ca sistemul de invatamant este gresit acolo, la 14 ani si el era Dumnezeule doar un copil, care probabil o luase pe cai gresite (ca multi altii, care astazi probabil sunt ministrii, parlamentari , CEO, etc. in Koreea) , unde erau oare profesorii & parintii ? Nu mi-se pare corect sa iti fie distrusa viata & cariera, pentru lucruri care s-au intamplat in scoala gimnaziala , ai gresit iti cer scuze dar viata trebuie sa mearga mai departe , nimeni nu este fara pata … dar coreeni astia nu sunt normali……se astepta ca actorii&idolii sa fie „INGERI” , sa fie perfecti, sa nu manance, sa nu bea , sa nu fumeze , sa nu se insoare , etc….

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Kawaii

    Șiiii adio alt actor bun… Totuși, hai sa nu-l urâm atât de mult pentru cum a fost in adolescenta, sunt sigura ca a tras să se schimbe si sa ajunga la o varianta mai bună a lui. Totuși, uite cum acțiunile din tinerețe te pot distruge. Asta pentru ca in adolescenta nu ne pasa de nimic si nu stim unde ajungem in viitor, in viitor, cand ajungem in viața, la fel ca multi, muncim, nopti nedormite, ne maturizam, incercam sa fim cea mai bună varianta a noastră și totuși trecutul ne urmărește, pentru ca știm ce a fost si cum am fost. Hai sa nu-l comparam pe el de acum cu cel de acum 14 ani. Sper sincer sa se întâlnească cu victima si să își ceară scuze nu doar printr-o scrisoare amărâtă.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Emilia

    Da aveți treptate, când suntem adolescenți nu ne dăm seama prea mult de lucrurile ce le facem în trecut dar cum se spune trecutul niciodată nu poate fii ascuns te prinde tot timpul din urmă.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Doina Papadopoulos

    Da este oarecum bine daca isi da seama ca a abuzat de un om putin probabil sa si revina asa fara o educatie speciala sau chiar sexuala de persoane competente Dar dupa cum stiti macar 4 persoane extra iubiti si apreciate mult timp cu greu si au revenit si cu multi bani platiti in stinga si n dreapta ba chiar nu au recunoscut ca ar putea fi vinovati de ceva 🤓💟🤍

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s