Henry, Song Mino și Kang Seung Yoon își vor expune lucrările de artă în Londra

Henry And WINNER’s Song Mino And Kang Seung Yoon To Exhibit Artwork In London Art Fair

În cadrul „START Art Fair”, care are loc la Galeria Saatchi din Londra în fiecare an, vor fi expuse lucrările de artă ale lui Henry și ale membrilor WINNER, Song Mino și Kang Seung Yoon!

Târgul de artă contemporană are loc între 13 și 17 octombrie, în aceeași perioadă cu „Frieze Art Week”, iar cei trei artiști vor prezenta în cadrul evenimentului picturi, fotografii și ediții limitate.

Song Mino și-a expus arta la Galeria Saatchi și toamna trecută, iar picturile sale vor putea fi admirate la expoziția din acest an. Acesta își va expune lucrările sub numele de Ohnim.

Colegul său de trupă, Kang Seung Yoon este un fotograf foarte talentat, care și-a expus munca prin intermediul unui cont separat de Instagram, dedicat fotografiilor sale. Acum, artistul își va expune fotografiile în cadrul „START Art Fair”, sub numele de Yoo yeon.

Pe lângă a fi artist, actor, producător și adept al muzicii clasice, Henry va avea parte de un debut în calitate de pictor, sub numele complet HENRY LAU. Anterior, acesta a pictat în cadrul unei apariții în emisiunea de divertisment „Home Alone”.

Henry a mărturisit: „Sunt mai mult decât entuziasmat să îmi expun lucrările la nivel global în cadrul START și pentru prima dată în Marea Britanie, la prestigioasa Galerie Saatchi într-o perioadă așa de importantă pentru calendarul artei. A devenit o parte foarte importantă a vieții mele și sper ca toți fanii mei să se bucure de vizionarea lucrărilor în persoană. De asemenea, faptul că am ocazia să-mi expun lucrările alături de alți artiși K-pop precum Ohnim și Yoo yeon mă entuziasmează și mai tare.”

Mai jos puteți vedea lucrările acestora! Prima îi aparține lui Henry și este intitulată „Invigorate”, a doua se numește „4th First Love” și este a lui Song Mino (Ohnim), iar cea de-a treia este o fotografie realizată de Kang Seung Yoon (Yoo yeon).

Sursa: soompi

 

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s