Internauții reacționează la evoluția lui V din BTS pe melodia ‘Daechwita’ la concertul ”2021 Muster Sowoozoo”

BTS încinge atmosfera la cel mai recent concert!

Celebra trupa a început acum câteva zile concertul BTS 2021 Muster Sowoozoo, iar în prima zi, cei 7 membri au interpretat melodia-hit „Daechwita” de la Agust D (Suga).

La scurt timp după ce fanii au vizualizat acest clip, aceștia au fost foarte încântați de partea lui V / Kim Taehyung, ieșind în evidență pe scenă. Idolul și-a pus o barbă falsă și a interpretat un personaj din epoca Joseon în timp ce făcea partea de rap din „Daechwita”.

Internauții coreeni s-au bucurat de abilitățile sale de rap și apariția sa comică parcă ieșită dintr-o „dramă istorică”. Iată ce au avut de spus fanii:

  • ”Sincer, a fost punctul culminant al zilei hahaha”
  • „Actoria lui V a fost cea mai bună”
  • „Diferența dintre barba și culoarea părului – hahaha”
  • „Dintre toți comedianții pe care îi cunosc, el este cel mai arătos și cel mai bun”
  • „Tata din BT21 haha”
  • „Este amuzant dar și frumos. Se descurcă bine pe rap”
  • „Dacă s-ar fi născut în dinastia Joseon, acesta ar fi fost amintit în istorie pentru frumusețea sa”.

De asemenea, fanii din toată lumea au luat cu asalt platforma Twitter, împărtășind opiniile despre partea lui Taehyung pe melodia colegului său, Suga.

Sursa: allkpop.com

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s