Niel și Changjo din Teen Top anunță că părăsesc agenția TOP Media

Niel y Changjo de Teen Top anuncian su marcha de TOP Media

Niel și Changjo din Teen Top părăsesc compania TOP Media după ce data terminării contractelor se aproprie.

Agenția TOP Media a anunțat pe 28 decembrie, vestea plecării celor doi idoli masculin pe site-ul oficial, precizând că terminarea contractelor lui Niel și Changjo va avea loc pe 10 ianuarie 2022. Agenția a explicat că, după lungi discuții, cei doi membri au decis să nu reînnoiască contractele cu TOP Media.

Sursa agenției a explicat în continuare: „Am stabilit că Niel și Changjo vor continua să participe la activitățile cu Teen Top chiar și după încheierea contractelor. Le mulțumim sincer pentru că au rămas cu noi mult timp. De asemenea, îi vom susținem pe amândoi în viitoarele proiecte individuale.”

Între timp, membru Niel va lansa ultimul său album solo cu TOP Media în ianuarie 2022. Mai mult, băieții din Teen Top le-au împărtășit fanilor câte un mesaj cu privire la viitorul lor. Iată ce a scris Niel:

Bună, sunt Niel.

A trecut mult timp de când v-am scris un mesaj așa lung. Vă scriu aceste cuvinte pentru a vă spune că îmi voi rezilia contractul meu cu TOP Media mai devreme decât cel al celorlalți membri [Teen Top], care servesc în prezent în armată. Mă întristează faptul că părăsesc compania în care mi-am petrecut ultimii 12 ani.

Aș dori să le mulțumesc CEO-ului, vicepreședintelui, directorului și personalului TOP Media, pentru că au avut grijă de mine în acești ani petrecuți în companie.

Pun mai presus de toate, timpul petrecut promovând ca Niel din Teen Top. Am avut parte de multe momente fericite cu voi, fanii Angels și cu colegii din Teen Top.

Îmi dau seamă cu unii vor crede că trupa se va desființa, dar asta nu se va întâmpla. Am vorbit cu fiecare și toți avem aceeași dorință și intenție de a fi împreună mereu. Așa că, vă rog, să nu vă faceți griji prea mult.

De acum, voi accepta noi provocări și voi merge pe un drum nou, fiind conștient că voi avea multe temeri. Însă, vă voi arăta un nou eu, atât ca membru al Teen Top, cât și ca Niel. Voi continua să cânt pentru fanii mei până în ziua în care îmi pierd vocea.

Vă rog să rămâneți sănătoși și fericiți. Sper să vă reîntâlnesc pe toți în curând. Vă iubesc.

Niel

Changjo a postat următorul mesaj:

Bună, sunt Changjo.

Aș dori să vă dau o veste. În primul rând, vreau să le mulțumesc fanilor noștri pentru că ne-au așteptat mult timp. A trecut ceva vreme de când am scris un mesaj lung ca acesta.

Am învățat atât de multe lucruri în acești 12 ani și nici măcar nu le pot așterne în scris pe o hârtie. Modul meu de a gândi, comportamentul și răbdarea mea s-au schimbat [de-a lungul anilor] și aș dori să mulțumesc sincer familiei de la TOP Media, pentru că a muncit din greu, iar datorită ei, am putut să mă axez pe activităților noastre, să cresc și să am gânduri pozitive.

Timpul meu [la TOP Media] a fost foarte valoros pentru mine și cred că voi continua să mi-l amintesc cu drag în viitor. Mi-am trăit zilele cu bucurie datorită iubirii și sprijinului vostru, ne-ați încurajat, ne-ați dat putere, dragoste și ne-ați oferit sprijin. Așa, am avut parte de multă iubire și mi-am petrecut bucuros clipele adolescenței.

Dar nu vă întristați. Voi continua să-mi petrec zilele cu voi! Pentru că Teen Top va fi rămâne pentru totdeauna! Când ceilalți din Teen Top vor fi eliberați din armată, atunci grupul se va reuni. Până atunci, intenționăm să promovăm individual și vă rugăm să ne oferiți și de data asta mult sprijin.

Îmi doresc cu ardoare să promovăm împreună ca grup complet cât mai curând posibil. Până în acea clipă, să ne sprijinim și să fim fericiți.

Acesta a fost Changjo din Teen Top. Mulțumesc ♡

Sursa: soompi.es

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s