Haechan din NCT Dream vorbește despre dorința de a schimba imaginea trupei, ajutorul membrilor în vremuri grele și altele

Haechan On NCT DREAM Wanting To Change Up Their Image, His Bandmates Helping Him Through Tough Times, And More

Într-un interviu pentru revista „@star1”, Haechan din NCT a vorbit despre activitățile sale recente, despre cum s-a schimbat de la debut și multe altele.

Au fost niște luni foarte aglomerate pentru Haechan. Luna trecută, a călătorit în Japonia cu NCT 127 pentru a participa la turneul din Tokyo Dome și Nagoya Valentin Dome, apoi a revenit imediat în Coreea pentru revenirea cu NCT Dream cu albumul reîmpachetat „Beatbox”.

Când a fost întrebat cum se simte să cânte pe scenă în străinătate după atâția ani, Haechan a dezvăluit că a fost atât de entuziasmat, încât a simțit că nu este real la început. „Chiar și atunci când mă îmbarcam în avion, încă nu avea un efect asupra mea și s-a simțit puțin ciudat. Faptul că am putut ține un concert și să mă întâlnesc cu fanii noștri, doar aceste simple lucruri m-au făcut fericit”, și-a amintit idolul.

Pentru ultima rundă de promoții pentru „Beatbox”, Haechan a remarcat: „Este o melodie pe care membrii NCT DREAM au plăcut-o, deci am promovat-o cu încredere.

El a evidențiat că Jisung a fost cel care a venit cu mișcarea cheie din coregrafia melodiei. Acesta  a spus: „Jisung a inventat această mișcare din coregrafia pentru melodia „Beatbox”. Ca membru al echipei, sunt mândru de el.” 

Cum Jisung împlinește anul acesta 20 de ani, iar toți membrii NCT DREAM au peste 20 de ani, Haechan a dezvăluit că apar discuții pentru a arăta fanilor o altă latură a lor, una mai matură. Acesta a mărturisit:  „Noi am vorbit despre cum se simte să ajungi în perioada în care putem să arătăm o transformare a imaginii noastre. Toți membrii NCT DREAM au debutat când au fost tineri, deci oamenii ne-au văzut o latură tinerească și drăguță. Acum, lucrăm din greu și ne pregătim pentru fiecare prezență scenică pentru ca oamenii să se gândească: Acum ei ne vor arăta ceva special.” 

Când a fost întrebat cum s-a schimbat în acești 6 ani de la debutul său din 2016, Haechan a răspuns: „Inima și gândirea mea sunt la fel ca atunci când am debutat, dar acum sunt conștient de ce pot face bine acum, la fel și ce abilități am la această vârstă.” El a explicat: „Cred că este un fel de imagine cool pe care numai Haechan la 23 de ani o poate arăta.”  

Dacă ar trebui să se laude cu un singur lucru, artistul a dezvăluit: „Nu mă dau bătut chiar dacă sunt vremuri dificile și obositoare.” Idolul și-a exprimat iubirea și afecțiunea față de membrii de echipă: „Membrii trupei sunt ghidați de o forță care a făcut posibil ca eu să pot trece peste aceste momente obositoare.”

La sfârșit, când a fost întrebat despre reputația sa de idol talentat, Haechan a adus în discuție hotărârea sa de a lucra din greu: „Nu ar trebui să îmi pese de așteptările oamenilor.”

Membrii NCT DREAM se pregătesc pentru noul turneu „THE DREAM SHOW 2 : In A DREAM”, cu primul concert în Seul, luna viitoare.

Interviul complet cu Haechan poate fi găsit în numărul din iulie al revistei @star1.

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s