
Trupa SuperM își continuă ascensiunea internațională. De data aceasta, idolii cuceresc spectatorii cu o evoluție incendiară la postul Nickelodeon.

Trupa SuperM își continuă ascensiunea internațională. De data aceasta, idolii cuceresc spectatorii cu o evoluție incendiară la postul Nickelodeon.

Fratele lui Goo Hara își varsă tristețea online, dezvăluind că la înmormântarea surorii sale, mama lui a încercat să îl înregistreze și a cerut poze de la vedetele prezente. Continuă lectura

După ce și-a făcut numărul de telefon public, pentru ca fanii să îi poată scrie, contul de Twitter al lui Eric Nam a explodat, vedeta ajungând pentru prima dată în clasamentul Billboard Social 50. Continuă lectura

Presa sud coreeană a anunțat trecerea în neființă a tatălui actorului Jung Woo Sung. Continuă lectura

Agenția actorului Kang Ha Neul a intervenit pentru a clarifica zvonurile lansate în presă cu privire la relația dintre acesta și fosta lui colegă, actrița de musicaluri Lee Tae Eun. Continuă lectura

K-drama “The King: Eternal Monarch” lansează un nou teaser care indică chimia incredibilă dintre Lee Min Ho și Kim Go Eun, ridicând tensiunea așteptării. De asemenea, noul clip este plin de secvențe pline de acțiune. Continuă lectura
![]()
Membrii BTS fac ca orice costumație, oricât de ridicolă, chiar și cea primită drept pedeapsă, să arate super cool! Continuă lectura

Un YouTuber nord coreean a dezvăluit standardele vizuale ale țării sale de origine, susținâd că Hyun Bin nu ar fi văzut ca un ideal masculin de frumusețe în Coreea de Nord. Continuă lectura

Romantic incurabil? Yoon Shi Yoon a mărturisit ce poate face dacă este îndrăgostit, recunoscând într-o emisiune tv că a condus până în Busan pentru a-i aduce iubitei sale mâncarea dorită. Continuă lectura

Taeyang din Big Bang surprinde fanii cu un filmuleț în care le arată din nou talentul său de dansator. Continuă lectura

Actrița Song Hye Kyo a răspuns unor întrebări personale pentru un pictorial special. Continuă lectura

A trecut mai bine de un an de când Lee Jong Suk s-a înrolat. Acesta a împlinit în 31 martie 10 ani de la debutul în actorie. Continuă lectura

De două zile, internauții își freacă mâinile încântați, deoarece aceste două staruri din armată ar putea cânta împreună. Continuă lectura

IU a făcut o farsă drăguță împreună cu tatăl ei. Descoperiți mai jos despre ce este vorba. Continuă lectura

K-drama “The King: Eternal Monarch” oferă noi imagini care sugerează mult suspans și acțiune. Continuă lectura

Echipa de producție a K-dramei “The King: Eternal Monarch” ne prezintă echipa de detectivi formată din Kim Go Eun și Kim Kyung Nam. Continuă lectura

Agenția FNC Entertainment a răspuns unui raport care anunța că actorul va pleca de la agenție. Continuă lectura

Agenția Blossom Entertainment a răspuns zvonurilor recente potrivit cărora Park Bo Gum ar putea merge în armată după ce încheie filmările pentru ‘Wonderland’. Continuă lectura

K-drama “Born Again” oferă un fragment video care explică mai bine relațiile dintre cei trei protagoniști principali.

Joohoney a participat personal la albumul de debut al grupului CRAVITY, care se află sub aceeași agenție cu trupa MONSTA X, Starship. În același timp, melodia lui din 2018, „Red Carpet”, a urcat în clasamentele iTunes din lumea întreagă, fanii sărbătorind revenirea lui. Continuă lectura

Trupele MONSTA X și (G)I-DLE vor participa la un eveniment maraton de 12 ore care va fi difuzat online ce își propune creșterea nivelului de conștientizare cu privire la COVID-19 și strângerea de fonduri pentru lupta împotriva acestui virus. Continuă lectura

Judecătorii din prima instanță au acordat sentința în procesul în care Choi Jong Hoon era acuzat de încercarea de a mitui polițiștii după ce a fost prins beat la volan în 2016 și de răspândirea ilegală online a unor imagini cu femei goale.

Sunteți pregătiți să îi vedeți pe Lee Min Ho & Woo Do Hwan jucând împreună în același serial? Continuă lectura

Joohoney a anunțat că revine în activitate și este primul membru al trupei MONSTA X care l-a vizitat pe Minhyuk la filmările pentru “Inkigayo”, pentru a-și arăta sprijinul. Filmulețul în care apar cei doi conține și mesaje pentru fanii Monbebes, care au sărbătorit global pe Twitter revenirea lui „Honey”. Continuă lectura

Park Hae Jin va reveni curând pe micile ecrane cu un nou serial intitulat “Old School Intern”. Continuă lectura

V din trupa BTS a apărut într-o poză de grup a echipei dramei ‘Itaewon Class’ din ultima zi de filmări. Continuă lectura

YoonA din Girls’ Generation a acceptat rolul principal în K-drama „Hush” și va reveni pe micile ecrane, cu un nou serial, după 3 ani. Continuă lectura

Ong Seung Wo bucură fanii cu lansarea primului său mini album, intitulat “LAYERS”, și a melodiei extrem de puternice “GRAVITY” . Continuă lectura
![]()
Internauții discută mult în ultima vreme despre faptul că membrul WINNER Mino a investit într-o cafenea modernă și cu un design interesant și original. Continuă lectura

În 25 martie, agenția Pledis Entertainment a anunțat prin intermediul unui reprezentant legal că o dă în judecată pe Kyulkyung din PRISTIN, pentru nerespectarea contractului. Continuă lectura

Agenția Starship a confirmat oficial faptul că MONSTA X va avea o revenire în curând și că membrul Joohoney se simte mai bine, acesta pregătindu-se deja împreună cu colegii săi de trupă. Continuă lectura

Eunkwang din BTOB este următorul idol care va ieși mai repede din armată, datorită măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19 luate deja de guvernul din Coreea de Sud. Continuă lectura

Lee Jae Wook a pozat pentru un pictorial Esquire incredibil care este însoțit de un interviu plin de informații intersante despre viața lui personală și cariera sa în plină ascensiune. Continuă lectura

La 3 ani după lansarea sa, „From Zero” de la MONSTA X, urcă în clasamente și devine primul cântec al grupului care obține locul 1 în Topul Billboard World Digital Songs. Melodia este scrisă, compusă și aranjată de Wonho. Continuă lectura

Song Jung Ki a fost în Columbia pentru filmări, dar din cauza pandemiei de coronavirus, actorul a revenit în Coreea de Sud, unde s-a autoizolat. Între timp, a apărut pe internet un filmuleț care arată că actorul s-a distrat pe cinste la o petrecere în Bogota. Continuă lectura

“Born Again” este o melodrama romantică cu trei personaje reîncarnate ale căror vieți se intersectează atât în trecut cât și în prezent. Continuă lectura

Echipa de producție a serialului “Eccentric! Chef Moon” a oferit fotografii de la prima întâlnire, de neuitat, dintre personajele intepretate de Eric din Shinhwa și Go Won Hee. Continuă lectura

Emisiunea “Immortal Songs” de la KBS din 21 martie a prezentat evoluții speciale ale unor “copii prodigioși” care au făcut dueturi în care au fost acompaniați de cântăreți maturi, în diferite genuri muzicale. Continuă lectura

Străinii care au reședința în Coreea de Sud declară că modul în care sunt văzuți în general de societate le afectează viețile. Continuă lectura

Serialul “A Piece Of Your Mind” ne oferă noi instantanee cu personajul interepretat de Jung Hae In, un programator de geniu. Continuă lectura

K-drama „Meow The Secret Boy” atrage spectatorii cu un casting și o poveste de excepție. Continuă lectura
Amber a acordat un interviu revistei americane „People” în care a vorbit despre mediul în care trăiesc idolii K-pop și modul în care acesta contribuie la o rată ridicată a sinuciderilor. Găsiți interviul complet mai jos. Continuă lectura
![]()
Vă place un idol care ar putea fi tatăl ideal? Vă place să vedeți un idol care interacționează drăguț cu un copil? Atunci, faceți cunoștință (din nou) cu Kihyun din MONSTA X! Continuă lectura