
Drama dincolo de (K)-Drama continuă.

Cele patru vedete revin în locațiile emblematice din Gangneung și împărtășesc amintiri emoționante din perioada filmărilor!

Actrița ar putea reveni într-un rol important pe marele ecran după aproape nouă ani.

Actorul a decis să nu se alăture noului proiect tvN, iar echipa de producție caută acum un alt protagonist pentru serialul regizat de creatorul filmului „The Negotiation”.

De la serviciul militar terminat înaintea debutului și până la obiceiurile sale neobișnuite de pe rețelele sociale, iată câteva detalii mai puțin cunoscute despre unul dintre cei mai populari actori ai momentului.

Jung Woo Sung, Bae Sung Woo și Jung Sung Il ar putea juca împreună în viitorul film istoric „Sal Saeng Bu” (titlu literal).

Controversa din jurul serialului cu IU și Byeon Woo Seok în rolurile principale se amplifică.

Viitoarea dramă de la JTBC, „Apartment” (titlu literal), și-a confirmat oficial premiera!

Regizorul Park Chan Wook, președintele juriului la ediția din acest an a „Festivalului de Film de la Cannes”, a primit Ordinul Artelor și Literelor, cea mai înaltă distincție culturală acordată de guvernul francez.

Actorii principali din „Perfect Crown” au prezentat scuze publice în urma controversei legate de conținutul dramei.

Sooyoung din Girls’ Generation ar putea reveni pe micile ecrane într-o nouă dramă de weekend difuzată de KBS.

Serialul MBC a ajuns la final așa cum ne-a obișnuit, cu grafice de audiență demne de invidiat.

Jun Ji Hyun a vorbit deschis despre stilul său de viață sănătos, dezvăluind rutina zilnică de exerciții și obiceiurile alimentare în episodul din 16 mai al emisiunii „Pinggyego”, găzduită de Yoo Jae Suk.
![[홍.건.데] 은빈아 너 진짜 첫 화만에 죽어? | 원더풀스 홍보하러 온 건 맞는데 | 넷플릭스](https://i.ytimg.com/vi/qaJxmGnD7Ck/maxresdefault.jpg)
Park Eun Bin a vorbit sincer despre presiunea uriașă pe care a resimțit-o în timpul filmărilor pentru „Extraordinary Attorney Woo”, dezvăluind cât de solicitant a fost procesul din culise.

Noua dramă romantică „Unshakable Forties’ Romance” și-a confirmat distribuția principală!

Viitoarea dramă romantică thriller „The Completion of Marriage” și-a confirmat oficial data premierei!

Kim Yun Seok și Kim Seon Ho au fost confirmați pentru noua dramă tvN „May the Congressman Protect You” (titlu literal)!
IU a dovedit de-a lungul timpului că este un artist versatil și prolific, fiind apreciată de fanii săi atât pentru rolurile memorabile, cât și pentru piesele care îi pun în valoare vocea caldă și melodioasă. Fan sau nu, iată cinci producții în care IU te va (re)cuceri iremediabil.

Regizorul Yoo Insik al viitorului serial Netflix „The Wonderfools” a negat speculațiile potrivit cărora scenele lui Cha Eun Woo ar fi fost reduse intenționat în timpul procesului de editare.

Popularitatea „Lovely Runner” este la cote înalte și la doi ani de la difuzarea primului episod.

Nam Woo Hyun din INFINITE va juca într-un nou film de acțiune cu tematică polițistă.

Hyun Woo Seok atrage atenția după ce a vorbit deschis despre imaginea sa publică, experiența acumulată în actorie și tipul de rol pe care își dorește să îl încerce în viitor.

YoonA din Girls’ Generation ar putea prelua rolul principal în remake-ul sud-coreean al popularei drame japoneze „Unnatural”.

Drama de weekend a celor de la JTBC, „We Are All Trying Here”, cu Koo Kyo Hwan și Go Youn Jung în rolurile principale, dă semnele unui succes neașteptat, depășind audiențele TV tradiționale pentru a revendica locul 1 în topurile Netflix.

Serialul original Disney+ „Made in Korea” a dezvăluit primele imagini din sezonul 2, crescând așteptările pentru continuarea poveștii.

Actorii Park Hee Soon și Jang Dong Yoon se află în discuții pentru a se alătura distribuției remake-ului coreean „The Miracles of the Namiya General Store”.

Noua dramă „Doctor on the Edge”, produsă de ENA, a dezvăluit detalii despre prima sesiune de citire a scenariului, stârnind interesul fanilor înainte de premieră.

Actorul Park Ji Hoon și-a împărtășit gândurile despre viitoarea dramă „The Legend of Kitchen Soldier”.

Este primul film horror coreean din ultimii opt ani care bifează această performanță.

Actrița Park Bo Young atrage atenția înainte de premiera noului său proiect, „Gold Land”, dezvăluind detalii despre prima sa experiență într-un rol din genul polițist, dar și despre transformarea fizică impresionantă prin care a trecut.

Actorii Son Suk Ku, Ha Jung Woo, Ji Chang Wook, Hyun Bong Sik și Seo Hyun Woo au fost confirmați oficial pentru distribuția noului film Netflix „The Generals” (titlu în lucru).

Recent, mult așteptata dramă „Perfect Crown” s-a confruntat, în mod neașteptat, cu un val de critici legate atât de intrigă, cât și de interpretarea actorilor.

Yoo Seung Ho va reveni pe micul ecran în sezonul 2 al serialului „Flex x Cop” de pe SBS.

Cha Hak Yeon (cunoscut și ca N) și Kim Ji Eun vor juca rolul unor frați în viitorul remake coreean al serialului „Gold Digger”.