
Controversa din jurul serialului cu IU și Byeon Woo Seok în rolurile principale se amplifică.
Conform unor rapoarte din data de 19 mai, Comisia pentru Media și Comunicații din Coreea analizează posibilitatea de a recupera fondurile de sprijin acordate serialului recent încheiat de pe postul MBC, „Perfect Crown”, în urma unei controverse legate de o presupusă distorsionare istorică.
Pe 23 aprilie, producția fusese selectată în cadrul unui eveniment de prezentare a investițiilor în conținut coreean, organizat în parteneriat cu „Festivalul Internațional de Seriale de la Cannes”. Acesta a fost prezentat cumpărătorilor internaționali alături de „Filing for Love”, „Bloody Flower” și „Gokdu”, fiind unul dintre cele patru proiecte sprijinite pentru promovarea peste hotare. Inițiativa a fost organizată de Comisia pentru Media și Comunicații din Coreea, în cooperare cu Agenția de Comunicații din Coreea (KCA).
Comisia revizuiește în prezent dacă poate recupera fondurile de sprijin care au fost oferite producției pentru extinderea pe piața globală și pentru activitățile promoționale.
Controversele au pornit de la Episodul 11, difuzat pe 15 mai, care a inclus o scenă de încoronare ce a atras critici aspre din partea publicului. Telespectatorii au subliniat faptul că oficialii de la curte au folosit formula „să trăiască regele” [echivalentul din engleză pentru urarea de viață lungă specifică regilor de rang inferior] în loc de „zece mii de ani” [urare rezervată împăraților], iar monarhul a purtat o coroană cu nouă rânduri de jad — asociată de regulă cu un stat vasal —, în loc de coroana cu douăsprezece rânduri de jad, rezervată statutului imperial conform protocolului tradițional.
Deși acțiunea serialului se desfășoară într-o monarhie constituțională modernă fictivă din Coreea, criticii au argumentat că producția a prezentat în mod eronat ritualurile regale din epoca Joseon și că a dus lipsă de acuratețe istorică. Ulterior, au fost depuse plângeri la Agenția de Conținut Creativ din Coreea și la Ministerul Culturii, Sportului și Turismului. Ca răspuns, echipa de producție a emis scuze oficiale pe 16 mai, recunoscând că nu a analizat suficient contextul istoric în timpul creării universului fictiv. De asemenea, echipa a menționat că vor fi operate corecturi în conținutul audio și în subtitrări pentru reluări, precum și pe platformele VOD și OTT.
alul Internațional de Seriale de la Cannes”. Aceasta a fost prezentată cumpărătorilor internaționali alături de „Filing for Love”, „Bloody Flower” și „Gokdu”, fiind unul dintre cele patru proiecte sprijinite pentru promovarea peste hotare. Inițiativa a fost organizată de Comisia pentru Media și Comunicații din Coreea, în cooperare cu Agenția de Comunicații din Coreea (KCA).
Actorii principali, Byeon Woo Seok și IU, au emis la rândul lor declarații de scuze pe 18 mai, exprimându-și regretul față de această controversă. Persoane publice, printre care profesorul Seo Kyoung Duk de la Universitatea pentru Femei Sungshin și profesorul de istorie Choi Tae Sung, au criticat producția pentru lipsa unei consultări istorice adecvate.
În ciuda controverselor, „Perfect Crown” s-a încheiat cu audiențe mari, atingând un vârf de rating la nivel național de 13,8 procente, conform Nielsen Korea.
Problema-cheie aflată în analiză este dacă fondurile de sprijin pot fi recuperate conform termenilor acordului de finanțare. Oficialii au subliniat că asistența oferită de Comisia pentru Media și Comunicații din Coreea și de KCA a făcut parte dintr-un program de promovare a exporturilor, și nu a fost o subvenție directă pentru producție. Comisia examinează acum dacă prevederile contractuale legate de „controverse sociale” sau „prejudicii aduse interesului public” permit recuperarea fondurilor de sprijin.
Această analiză ar putea avea implicații asupra viitoarelor inițiative de export de conținut susținute de guvern, în special în ceea ce privește includerea unor criterii de evaluare mai stricte privind acuratețea istorică și impactul social.
<
p style=”text-align: justify”>Sursa: allkpop
