
Sangchu din Mighty Mouth, Se7en şi alte celebrităţi au fost prinse pe picior greşit de către media.
Având în vedere că aceşti cântăreţi se află în armată, iar programul lor este strict, iată de ce următoarele lor acţiuni au stârnit furia cetăţenilor coreeni.
Reporterii au urmărit cele patru celebrităţi, printre care Rain şi KCM, după ce aceştia au participat la un eveniment şi au mers la motelul lor. La 10 seara, artiştii au ieşit afară şi au fost filmaţi mâncând pui cu barbeque şi bând bere şi soju. Au plecat abia la 11:30 şi au revenit la motel purtând haine normale în loc de haine de armată pe la ora 2 dimineaţa, iar Se7en şi Sangchu au mers chiar la un salon de masaj din apropiere.

Cei doi au ieşit o jumătate de oră mai târziu, iar când reporterii s-au apropiat de ei pentru un interviu, aceştia le-au luat microfonul şi le-au răsucit braţele. Fără să fie descurajat, reporterul a întrebat: „Ai fost doar la un salon de masaj. Momentan e patru dimineaţa şi ai venit să interpretezi ca şi soldat. Poţi comenta pe baza acestui fapt?” Dar Se7en şi Sangchu au încercat să le ia camera şi s-o distrugă, dar când n-au reuşit au spus numai: „N-am comis o crimă. N-am făcut nimic ilegal.”
Reporterul a întrebat: „Deobicei bei şi mergi la saloane de masaj în timp ce ai performanţe?” iar ei au răspuns: „N-am băut alcool deloc. Ar trebui să vorbim mai târziu,” deşi fuseseră filmaţi bând bere şi soju. Apoi idolii au plecat la motel cu un taxi.
Reporterul s-a dus apoi la salonul de masaj, observând abia atunci că acesta era deschis de obicei doar până la ora 7 seara. Reporterul l-a întrebat pe manager, iar cel din urmă a declarat: „Au întrebat lucruri de genul: <<Când putem fi întreţinuţi?>> şi le-am zis <<Nu chiar acum.>> Le-am returnat 170,000 de woni (A/N: aproximativ 147 de dolari).” Managerul a adăugat: „Nimeni nu vine doar pentru un masaj. Au venit pentru ceea ce credeţi voi că au venit.”
Mai pe româneşte, au venit pentru sex. Şi e mult mai şocant având în vedere că Se7en are o iubită.
În cele din urmă, cei cu funcţie mai înaltă au încercat să acopere acest eveniment, dar degeaba.
Iar dacă vă întrebaţi de ce este Coreea atât de enervată pe cei patru, hai să vă fac să înţelegeţi: trecem peste faptul că artiştii care merg în armată au într-adevăr un program extrem de liber, având voie să meargă la anumite concerte aranjate pentru militari din când în când. Dar regula este clară, nu se bea. Iar când o ţară întreagă şi când ei toţi, oamenii de rând, se supun acestor reguli, nu-i convine nimănui ca aceste celebrităţi, doar pentru că au faimă, să nu le respecte.
Ce părere aveţi?

Rain m-a dezamagit profund
ApreciazăApreciază
Si tocmai Rain n-a facut chiar atat de rau ca Se7en si Sangchu =))
ApreciazăApreciază
Socant…Nu-mi vine sa cred.Se7ven m-a lasat masca.
ApreciazăApreciază
Pentru asta se duc ei la masaj cand salonul e inchis si ar trebui sa fie la baza militara?
ApreciazăApreciază
Nu imi vine sa cred :O La asa ceva nu ma asteptam din partea lui Se7en 😦
ApreciazăApreciază
Vrei sa spui ca Se7en nu e mic si inocent , ca in filmarea cu T.O.P ? T^T Nooo, can’t believe it ! O.o I’m shocked..
ApreciazăApreciază
Wow …..asta e chiar socant…..cand am citit prima parte imi ziceam: eeeeh mare lucru,apoi la adoua parte:ooh chiar e mare lucru deci….sunt socata
ApreciazăApreciază
Spechless 😐 Nu ma asteptam de la Se7en ..
ApreciazăApreciază
Bine k Rain nu prea a fost asa raw…O_o …
ApreciazăApreciază
mai are putin si vine xD
ApreciazăApreciază
Sper ca ai de gand sa mai postezi despre acest caz daca mai apar noutati 🙂 Nu pot sa cred ca Se7en a facut asta 😦 Chiar ma intreb cum a reactionat iubita lui…
ApreciazăApreciază
OK 😀
ApreciazăApreciază
o.O ce ciudat
NU ma asteptam
ApreciazăApreciază
ce sa zic …urat
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca Rain nu a facut asa rau dar sincer sa fi fost si Jeechul sau Leeteuk as fi zis acelasi lucru si anume: I.a mancat undeva. Nu se pot abtine? Cu rabdarea treci si marea. Iar daca nu ai rabdare in puii mei ascunde berea in haine la motel sau asteapta pana la permisie. Si referitor la sex…… abtinete sau foloseste chestia aia nymita palma. Numai zic nimic….
ApreciazăApreciază
*Heechul si *numita :))) sunt tastelw prea aproapiate la telefon:))
ApreciazăApreciază
STaaai asa… Nu ma mai pot abtine din ras =)) Cand citi „abtinete sau foloseste chestia aia numita palma” era sa zic „Pă şi ce să facă cu palma? Să-şi dea una la fund sau ce?” pana sa-mi dau seama de… sti tu ce… =)))))))))))))))))))))
ApreciazăApreciază
:))) Mai am luato si eu pe ocolite ca doar nu vroiai sa zic direct:)))
App ai vazut ca Boa joaca intr-un film la Hollyewood? Scriu acum un post.:D
ApreciazăApreciază
Imi bagai nasu’ in ciorne 😀 Si stiam de film 😀 Si acum iti spun eu altceva: stiai ca Jessica, Krystal si Kris canta in engleza pentru coloana sonora a acelui film? 😀 Cred ca stiai…
ApreciazăApreciază
Da:P :))) faza e ca am preview-ul la mel dar tre sa intru pe tell ca sa ascult:)) Am conexiune mai rapida de la wifi-ul de la vecini decat le modem…..de asta urasc eu sfarsitul de luna:)) Daca mergea pc-ul meu cu net prin cablu nu aveam nici o problema:(
Pacat ca nu se lanseaza si la noi filmul:(
ApreciazăApreciază
Lasa ca-l vedem pe net =))
ApreciazăApreciază
Da se adauga pe lista alaturi de Iris 2, Full House 2, serialul cu Thunder si Gyuri si alte cateva plus cateva filme si seriale Americane :))
ApreciazăApreciază
Haa ! Deci te-ai hotarat sa vezi Full House 2 !! =)))
ApreciazăApreciază
….mda:))) dar daca nu imi palce dau vina pe tine:))
ApreciazăApreciază
Nici eu nu l-am vazut pana la sfarsit,sincera sa fiu:)))
Dar stiu ca mi-au placut ultimele parti din primul episod =)))))
ApreciazăApreciază
woww nu ma steptam la asta e chair socant.abtinetiva oameni buni doar nu sunteti animale voi aveti minte care sa va foloseasca .ganditiva si voi ce e bne si ce e rau.dupa mne si-au dezamagit fani
ApreciazăApreciază
Nush` ce sa zic..
Nu stiu nimic desprea se7en da` fata lui nu imi inspira asa de multa inocenta…
ApreciazăApreciază
Pingback: Adevărul din spatele conflictului cu SE7EN şi Sanghu? | K-Pop Romania
Pingback: Retrospectiva anului 2013 pe blogul K-Pop Romania | K-Pop Romania
Da.. am auzit si eu mai demult despre acest scandal, in urma caruia, din cate am inteles, s.au dat si noi legi conform carora idolii vor fi tratati ca oamenii obisnuiti in armata, sau ceva asemanator.. :))
ApreciazăApreciază
Pingback: Sangchu din Mighty Mouth demis din armată, coreeni îl atacă dur | K-Pop Romania
Pingback: Dramele de miercuri-joi au în continuare un rating foarte slab | K-Pop Romania
Pingback: Dramele de miercuri-joi au în continuare un rating foarte slab | Koreafan News
Pingback: Park Han Byul s-a despărţit de Se7en după 12 ani de relaţie + se întâlneşte cu Jung Eun Woo | K-Pop Romania
Pingback: SE7EN vorbeşte despre pentru prima dată în public despre scandalul în care a fost implicat | Kpop Romania