Versuri: The Arc – Alice Nine

The Arc

Mă poţi auzii? Clopotele jelitoare şi copacii de fier foşnitori
Alegerea potrivită a Domnului- într-o după-amiază orbitoare, dintr-odată o fată mi-a auzit vocea

Vreau un miracol, dar ca un laş mi-am ferit ochii
Soarele înclinat nu mai străluceşte
Tu ridici un steag cu mâinile tale slabe, albe, fermecătoare

Tocmai am realizat- Vreau să văd dacă este lumină la capătul acestui jurământ
Cred în mine- călcând pe trandafiri, astfel încât crinii să înflorească

De ce m-ai ales pe mine- chiar şi vocea mea şovăitoare este înecată ca şi cum aş fii continuat orbeşte
Ea în sfârşit a împlinit finalul promisiunii pe care tocmai o desconsiderase

Mestecându-mi buzele- chiar dacă mi-am găsit patria, acest scenariu înnegurat va dispărea
Vocea ta a continuat să strige, dar deja nu o pot auzi

Ce a mai rămas din mine- Vreau să văd dacă este lumină la capătul acestei încercări
Cred în tine, cred în ajutorul despre care am auzit

Am acceptat, ah- răspunsul poate fi iraţional
Încă, dacă vreau să trăiesc, dacă vreau să trăiesc voi spune ‘deschideţi porţile’

Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Spune-mi minciunile tale

Tocmai am realizat chiar aşa, sigur îţi voi striga numele
Cred în mine- îmbrăţişând flacăra astfel încât crinii să înflorească

27 de gânduri despre „Versuri: The Arc – Alice Nine

  1. Crissa

    Doamne Dumnezeule chematij pe Siwon si Bang sa slujeasca versurile astea:))
    Si app ce e cu versurile astea aici? Ultima oara cand am verificat scriam despre kpop nu jrock…

    Apreciază

    Răspunde
      1. Crissa

        a da da cum am putut uita de Taeyang:))) Doamne Sfinte trio.ul de Sfinti aici:)) Bang e ala cu vocea de preot(groasa), Siwon ala cu spivedania si Taeyang ala cu….impartasania=))

        Apreciază

        Răspunde
          1. Crissa

            Probabil:)))
            Era o faza cu Siwon care ii spunea unui fan sa ii dea mana si cand i.a dat.o Siwon a luat mana si „God bless you”.
            Yongguk avea o poza cu o sapca nu Cina cea de taina(Iza ma ajuti ca stiu ca ai poza).
            Si Taeyang tine biblia dupa el si se duce la biserica duminica..:))si Siwon la fel.
            Cauta pe Youtube Yongguk low note si ai sa ai impresia ca esti in biserica:))

            Apreciază

            Răspunde
  2. loraineella

    Alice Nine…omaga! Ii ador…dar de ce sunt versurile unei melodii jrock pe site? Ador jrock-ul dar m-am abtinut sa nu postez melodii jrock. Dar faptul e consumat :-j anyways, thx pentru post 😉

    Apreciază

    Răspunde
  3. steffaniaaa

    Of, de la unii ca ăștia, am ajuns să mă molipsesc eu de asiatici.
    De fapt de la Miyavi și până la Roach și coldrain.
    Săru` mâna!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s