Versuri: QBS – Like A Wind (Kaze No Youni)

Like A Wind

Sentimentele din inima mea
Devin profund zdruncinate
Chiar dacă glumim și râdem împreună
Am devenit brusc speriată
Zâmbind lângă mine,
Tu m-ai invațat

Că nu sunt singură
Hai să ne plimbam împreună oh
Am căutat să țin pe cineva de mână,
Acesta să fie cu mine in viitor
Nu contează cât de multe ori , dacă eu sunt cu tine,
Pot trece peste orice
Pe drumul ce duce la ziua de mâine
Vreau să primesc acest lucru în viitor,
Nu contează cât de multe ori, dacă eu sunt cu tine,

E ca vântul
Pe  fereastră văd
Un peisaj  familiar, dar
Când mă ții de mână,
Simt că pot zbura
Nu am curaj,

Așa că în realitate, îți evit ochii
Nu mai rezist mult
Hai să alergăm impreună  oh
Aici și acum,
Este debordant
Şi sunt înconjurată de căldură

Chiar dacă o noapte nedormită vine
întamplarile noastre din fiecare zi
Se schimba atunci când ne întâlnim
Chiar dacă durerile mele devin mai puternice

Din cauza ta
Chiar și atunci când ne luptăm si certăm ,
Nu pot să te urăsc
Vreau să am puterea de a te proteja
Am căutat să țin pe cineva de mână,

Acesta să fie cu mine în viitor
Nu contează cât de multe ori , dacă eu sunt cu tine
Pot trece peste orice.
Pe drumul ce duce la ziua de mâine,
Vreau să primesc acest lucru in viitor
Nu contează cât de multe ori, dacă eu sunt cu tine,
E ca vântul
E ca vântul

2 gânduri despre „Versuri: QBS – Like A Wind (Kaze No Youni)

  1. Crissa Autor post

    iti mai pot face o observatie?:D
    Ca sa nu mai apara spatiu dupa fiecare vers incearca sa scri versurile intr-un notepad inainte si apoi sa le dai copy paste aici, sau sa dai SGIFT+ENTER, dar am vazut ca sia cu shift si enter nu mai functioneaza:D
    E mai frumos cand apare cu spatiu doar intre strofe si nu cu spatiu intre fiecare vers:D

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s