Să învăţăm despre Coreea! (2)

Fișier:Emblem of South Korea.svg

Revin cu partea a2a a seriei, dacă o pot numi aşa intitulată „Să învăţăm despre Coreea”, iar de data aceasta m-am gândit să trecem puţin în revistă războiul care are loc, sau a avut loc între Coreea de Sud şi Coreea de Nord şi puţin despre Coreea.

M-am decis să explic simplu şi la obiect cu mici detalii ceea ce s-a întâmplat în acest război.

Partea 1 o găsiţi aici.

Cauzele

Războiul din Coreea se consideră parte a Războiului Rece şi s-a dat între Republica Populară Democrată Coreea (cunoscută mai degrabă ca şi Coreea de Nord) şi Republica Coreea (Cunoscută drept Coreea de Sud).

Care au fost cauzele acestui conflict care nici astăzi nu este încheiat? La 5 ani de la încheierea celul de-al Doilea Război Mondial şi anume pe 25 iunie 1950, a izbucnit un conflict militar între cele două tabere. Coreea de Sud (proclamată la 17 iulie 1948 Relublica Coreea) era susţinută de Naţiunile Unite (SUA, Marea Britanie, Franţa etc.) pe când Coreea de Nord era susţinută de pe atunci numită Republica Populară Chineză şi de Uniunea Sovietică astăzi Rusia.

Astfel Peninsula Coreea aparţinând Japoniei din 1910 până când a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial, iar în momentul în care Japonia a capitulat în faţa Statelor Unite, aceştia au părăsit peninsula şi aceasta a fost ocupată de SUA şi Rusia. Pentru ca fiecare ţară să aibă partea ei, cele două mari state au înpărţit peninsula în două (de-alungul paralelei de 38 de grade). Partea de sud urma să fie luată de Statele Unite, parte care avea să devină Republică, iar Rusia preia partea de nord unde se instaurează regimul comunist.

După împărţirea teritoriului au avut loc diferite încercări de unire a celor două părţi , dar din păcate niciuna nu a putut fi realizată.

Începerea dezastrului

Situaţia s-a înrăutăţit în momentul în care Coreea de Nord atacă şi intră cu trupele militare pe teritoriul Coreei de Sud la data de  25 iunie 1950. Aceasta avea să fie una dintre cele mai importante bătălii din Răboiul Rece.

Statele Unite a ajutat în acest conflict, Coreea de Sud, cu armată şi de asemenea în ajutorul acesteia au mai sărit Trupele ONU alături de Marea Britanie, Australia, Belgia, Canada, Columbia, Etiopia, Franţa, Grecia, Luxemburg, Olanda, Noua Zelandă, Filipine, Africa de Sud, Thailanda şi Turcia.

Încetarea războiului

Independenţa Corei de Sud era deja recunoscută încă de pe 12 decembrie 1948, iar la 27 iulie 1953 războiul dintre cele două ţări ia sfârşit printr-un armistiţiu semnat la Panmunjon.

Cu toate astea ştim foarte bine că relaţiile între cele două ţări nu sunt prietenoase iar graniţele Coreei de Nord sunt mai păzite decât Pantagonul (sau aproape).

Asta din cauza faptului că pe plan internaţional, după război, Coreea de Sud a reuşit să se afirme la nivel mondial prin diferite firme de electronice (precum Samsung sau LG), prim muzică, filme, turismul şi economia ţării au început să crească şi astfel Coreea de Sus, se bucură la momentul actual de multă popularitate (mai ales în rândul ascultătorilor de kpop).

Acum câteva date (unele furate de pe Wikipedia cei drept)

Capitala: Soul – cel mai mare oraş, a2a cea mai mare metropolă din Asia după Tokio (Tokio fiind din lume), dar din păcate nu intră în top 10 al celor mai mari metropole ale lumii.

Formă de guvernământ actuală: Republică prezidenţială – preşedinte actual fiind Park Geun-hye, primul preşedinte femeie din istoria Coreei de Sud.

Independenţa declarată: 1 martie 1919.

Pentru poze scrieţi pe „Guagle” penru că nu vreau să pun poze cu tancuri pe aici. Dar ceea ce m-a impresionat şi v-am spus şi mai sus, aşa că vă las poze, este cum este păzita graniţa dintre cele două state.

militar

File:Korea DMZ sentry.jpg

File:Entrance to the 4th Infiltration Tunnel, Korean DMZ.jpg

Al 4-lea tunel de infiltrate în Coreea de Sud

Şiiii dacă mai vreţi să mai ştiţi mărunţişuri despre Coreea de sud, Lexie este bucuroasă să îi citiţi blogul Light Korea. (Defapt nu ştiu dacă e aşa bucuroasă.)

Staţi liniştiţi am în calcul următoarele teme pentru viitoarele postări: Insula Jeju, educaţia din Coreea, costumaţia…şi  mai vedem, aştept păreri şi hai să ajung cu rubrica asta la 10 postăi poate şi mai mult.

3 gânduri despre „Să învăţăm despre Coreea! (2)

  1. Minzy G-d Kwon

    La mai multe POstăăăăăi . :> . şi acum, obiceiul meu:”>(care n-ar trebui să supere pe nimeni :o3) : Celui,Împărţit,Coreei,Ia,Afirme,Seul,Metropolă,Tokyo,Guvernământ,Pentru.
    Trebuie să am şi eu un statut aiciii :3 .

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: Să învăţăm despre Coreea! (5) | Kpop Romania

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s