Park Yoochun este recunoscător că a jucat în drama „Three Days”

Park Yoo Chun Was Thankful to Act in ′Three Days′

Deoarece a reuşit cu succes să joace rolul lui Han Tae Kyung în drama „Three Days”, Park Yoochun din JYJ a spus ce gândeşte, acum că drama a luat sfârşit.

În data de 2 mai, prin intermediul agenţiei la care se află, C-JeS Entertainment, Park Yoochun şi-a spus părerea despre terminarea dramei, dar a trimis şi condoleanţe pentru accidentul feribotului.

Acesta a spus: „L-am întâlnit pe Han Tae Kyung vara trecută, care încearcă să protejeze populaţia şi preşedintele prin a rămâne fidel în credinţa şi dreptatea lui, şi am fost bucuros să fiu alături de el până ieri. Lucrând cu regizorul, producătorul, directorul Son Hyun Joo şi ofiţerul şef Jang Hyun Sung, aceştia m-au învăţat cum să-mi exprim sentimentele cu ajutorul ochilor. Sunt recunoscător pentru toate cuvintele calde şi încurajatoare pe care nu le voi uita niciodată.”

Acesta a continuat prin a spune despre accidentul feribotului: „Îi respect pe cei care lucrează din greu pentru ceea ce cred ei, decât pentru a se simţi confortabili. Aş vrea să îi consolez pe cei care i-au pierdut pe cei dragi lor. Mulţumesc.”

 

5 gânduri despre „Park Yoochun este recunoscător că a jucat în drama „Three Days”

Lasă un comentariu