Kai s-a rănit pentru că a mers cu Krystal la ski?

După ştirile despre faptul că Kai din EXO şi Krystal din f(x) formează un cuplu, internauţi au început să vorbească. De data aceasta un martor spune că i-a văzut pe cei doi la o staţiune de ski şi într-o piscină a unui hotel.

Cineva spune că cei doi au fost într-o excursie la ski şi hoteluri. Potrivit unor martori  amândoi au fost văzuţi în pe pârtia de ski şi în piscina unui hotel, unde se relaxau. Martori declară că erau greu de recunoscut din cauza căştilor şi a măştilor pe care le purtau. Şi mai mult, alţi spun că acesta este motivul pentru care Kai s-a accidentat înainte de anul nou, faptul că a câzut la ski.

Un internaut a declarat cu privire la poza din piscină, „Am auzit de asemenea de la reprezentantul hotelului că cei doi au fost acolo împreună.”

Comentariile de top sună cam aşa, „Chiar a trebuit să mergi cu iubita ta într-o excursie de ski chiar înaintea ceremoniilor de sfârşit de ani? Chiar nu ai grijă”, „Atât de dezamăgită…îmi părea rău când am auzit că te-ai rănit dar acum aflu să erai în excursie cu iubita ta. Chiar nu ai nici un pic de respect pentru prestaţiile de sfârşit de ani”, „Probabil poza a fost făcută în secret pentru că sunt Kai şi Krystal.”

 surs: allkpop

6 gânduri despre „Kai s-a rănit pentru că a mers cu Krystal la ski?

  1. Avatarul lui madalynamadalyna

    ce comentarii aiurea.. o doamne s-a dus cu ea la ski doamne cum a putut sa faca asta. :)). hai mai bine sa-l uram ca are iubita, sau ca s-a accidentat :)). stupid. sa aiba mai bine o relatie frumi si sper sa nu se ajunga la despartire din cauza rautatilor..

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui HyeoneHyeone

    Aşa nişte nervi mi-a făcut articolul ăsta ;;.
    „Atât de dezamăgită…îmi părea rău când am auzit că te-ai rănit dar acum aflu să erai în excursie cu iubita ta. Chiar nu ai nici un pic de respect pentru prestaţiile de sfârşit de ani” – asta m-a enervat cel mai tare.
    Cum adică nu-ți mai pare rău că s-a rănit după ce ai aflat că a mers cu iubita lui pENTRU CĂ ARE O VIAȚĂ PERSONALĂ ŞI NU-L DOARE PE EL CĂ VOI ÎNCĂ AVEȚI MINTE DE 11 ANI, GÂNDINDU-VĂ CĂ CHIAR VEȚI FI VREODATĂ ÎL LOCUL LUI KRYSTAL??¿¿¿¿ A ales ca în loc să participe la prestațiile alea, să meargă într-o excursie cu iubita lui, atât cât programul încărcat le permitea. Nu e îndeajuns că se antrenează atât pentru a-i mulțumi pe fanii nerecunoscători care nu se gândesc la fericirea artistului.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui _raluluKim R

    E doar un zvon, înafară de nişte vorbe goale nu există nici o dovadă că ei 2 chiar au mers la stațiunea aia.
    Şi dacă-i adevărat, ei nu trebuie să ceară aprobarea nimănui pentru a petrece timp împreună. 😹
    Kai şi-a găsit fericirea în altă persoană, acceptați asta dragi EXO-L.😌

    Apreciază

    Răspunde
  4. Pingback: Mai multe poze cu Kai şi Krystal la piscină | Kpop Romania

Lasă un comentariu