Versuri: Like This – PENTAGON

Image result for demo_01 pentagon

JinhoHuiHongseokE’DawnShinwon,
Yeo OneYan AnYutoKinoWooseok

În fiecare zi şi în fiecare noapte
Chiar şi timpul care trece
E o umbră care mă urmăreşte
Unde să o caut?

Totul este atât de ciudat
Nu pot să mă mai recunosc
Chiar şi atunci când vine dimineaţa
Soarele nu mai străluceşte asupra mea

Simt un vânt rece
În faţa greutăţilor care se repetă în fiecare zi
Nu mai vreau să mă lupt fără sens
Dar cu cât te îmbrăţişez, cu atât mai mari sunt spinii
Nu vreau ca ceilalţi să ştie
Mi se rupe inima ascunzând asta din nou
Asta şi aia, asta şi aia
Toate aceste lucruri mici care se mi întâmpla
Sunt la fel

Ca o floare îmbobocită pentru prima dată
Ca un mic fir de iarbă abia ieşit
Am crezut în tine şi mi-am urmat drumul
Sper că o să mă aştepţi în acest fel

Acum nu voi mai plânge
Ţip la lume, oh da
Chiar dacă voi cădea şi genunchii îmi sângerează
Voi continua să alerg în acest fel

Nu mă voi opri vreodată
Eşti singura lumină pe care o vreau
Oh da, chiar dacă vine o furtună
Voi continua să alerg în acest fel

Nu vreau să mă opresc din visat, sunt divin
Am o problemă, problemă, oh
O albină zboară deasupra unei flori
Pentru mine, e un nou început
Limita pe care nu o pot estima e o adâncime nesfârşită

Petalele devin flori uscate
Căzute şi călcate
Protejează-mă, ca să nu pierd lumina ta

Ca o floare îmbobocită pentru prima dată
Ca un mic fir de iarbă abia ieşit
Am crezut în tine şi mi-am urmat drumul
Sper că o să mă aştepţi, în acest fel

Acum nu voi mai plânge
Ţip la lume, oh da
Chiar dacă voi cădea şi genunchii îmi sângerează
Voi continua să alerg în acest fel

Nu mă voi opri vreodată
Eşti singura lumină pe care o vreau
Oh da, chiar dacă vine o furtună
Voi continua să alerg în acest fel

Alerg, continui să alerg, dragă
Printr-un tunel fără capăt
De departe văd o lumină slabă
Alerg, continui să alerg, dragă
Chiar dacă voi cădea şi mă rănesc
Mă voi gasi, oh da

Acum nu voi mai plânge
Ţip la lume, oh da
Chiar dacă voi cădea şi genunchii îmi sângerează
Voi continua să alerg în acest fel

Nu mă voi opri vreodată
Eşti singura lumină pe care o vreau
Oh da, chiar dacă vine o furtună
Voi continua să alerg în acest fel

Chiar dacă sunt plin de sânge
Mă voi schimba şi voi face ce vreau
Chiar dacă oamenii au încercat să mă oprească
Am sperat că voi fi uitat
Voi trăi fără regrete, privind cerul aşa
Să ne întindem aripile şi să zburam acum în acest fel

În acest fel
Ţip la lume în acest fel

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s