
Unei fane EXO-L a reușit să-i întâlnească pe membrii EXO, datorită fundației Make-a-Wish.
EXO, agenția SM Entertainment și Make-a-Wish au colaborat pentru a o transporta pe Michel Parente din California, la Seul. Tânăra este o pacientă în vârstă de doar 17 ani, care are cancer. Totul a fost realizat cu un scop, pentru ca aceasta să se poată întâlni cu celebrul grup la concertul „Lotte Family 2018” din 24 iunie.
Potrivit celor de la Naver, Michelle a spus că muzica trupei i-a dat putere în timpul luptei cu cancerul. Ea a reușit să se întâlnească personal cu EXO în culisele concertului și chiar a obținut și o fotografie cu ei.
Îi dorim numai bine!


Asta-i atât de frumos din partea lor. Un gest care cu siguranță contează imens pentru ea. ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos!💗💗💗
ApreciazăApreciază