
Pentru a avea statutul privilegiat de stagiar la YG, idolii sunt nevoiți să renunțe la multe lucruri interzise de către agenție.
Fiecare agenție are propriile reguli pe care toți stagiarii trebuie să le respecte și, uneori, înseamnă a renunța la puțina libertate pe care ar fi avut-o poate altfel. Desigur, unele principii sunt, de fapt, sănătoase și benefice, dar, în cea mai mare parte, a fi un idol stagiar înseamnă a trăi într-un mediu controlat.
Mai jos sunt cele șase lucruri pe care stagiarii YG trebuie să le sacrifice dacă doresc să își îndeplinească visele.
1. Relațiile romantice
La fel ca orice agenție din industrie, relațiile romantice sunt interzise, iar YG Entertainment nu face excepție de la această politică. Membrul iKON, Bobby, a povestit odată pe postul de radio „Star Radio” MBC că, deși a trecut de la statutul de stagiar și a debutat ca idol profesionist, tot i-a fost interzis să se întâlnească cu fete. Jisoo din Black Pink, de asemenea, a dezvăluit odată că orele de masă pentru stagiarii băieți și fete erau diferite, pentru a asigura cât mai puțin contact între ei.

2. Călătoriile
Membru WINNER Seungyoon a vorbit despre faptul că singura lui experiență de călătorie pe care a avut-o a fost o excursie din perioada când era la școală.

3. Cluburile
Dacă ești tipul de persoană care se bucură cu adevărat de viața de noapte, YG Entertainment nu poate fi o opțiune ca stagiar. Membrele Black Pink au apărut odată la emisiunea TV a șefului de la JYP Entertainment, Park Jin Young, și au dezvăluit că prima dată când au mers vreodată într-un club a fost pentru aniversarea de debut de un an a trupei.
4. Condusul de mașini
Chiar dacă ar avea permis de conducere și ani de experiență, niciun stagiar de la YG Entertainment nu are voie să conducă singur mașina. Putem presupune că aceasta este o măsură de siguranță pentru a reduce accidentele. Membrul WINNER Mino a dezvăluit că toți idolii stagiari trebuie să obțină permisiunea înainte de a-și cumpăra o mașină.

5. Operațiile estetice și tatuajele
Acest lucru este oarecum surprinzător, deoarece mulți idoli investesc în căutarea frumosului, dar se pare că YG Entertainment interzice tuturor stagiarilor orice operație estetică sau tatuajele până când devin idoli.

6. Băutul și fumatul
Acest lucru nu pare a fi nedrept, deoarece îi ajută cel mai mult pe stagiarii care vor să devină idoli să se mențină sănătoși și în formă.

Sursa: kpopmap

Cred că numărul 1 nu va mai fi respectat
ApreciazăApreciază
Pai oricum nu era respectat. Adica Sandara si Seungri chiar au spus ca mai nimeni nu respecta regula aia, conteaza doar sa nu fii prins.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru mine regulile astea ar fi ușor de respectat
ApreciazăApreciază
Ironic, fiecare regulă a fost încălcată de către cineva. =)))
ApreciazăApreciază