[CCC] Internauţii cred că LM Entertainment manipulează presa împotriva lui Kang Daniel

Se pare că internauţii coreeni nu muşcă momeala articolelor din presă cu privire la disputa lui Kang Daniel cu agenţia sa, LM Entertainment. O postare recentă de pe Pann a deveni tot mai populară pe comunitatea online, autorul aducând dovezi că presa a oferit informaţii false.

Internautul atacă articolul anterior publicat de Dispatch, în care se susţine că Daniel a fost influenţat de o femeie din Hong Kong pe nume „Seol”, care i-a promis în timpul vizitei sale pentru concertul Wanna One de acolo, că îi va oferi un apartament întreg la un hotel. Internautul susţine că e evident că informaţia e falsă, din moment ce Daniel a făcut o poză cu un alt membru în acea noapte în camera lor şi chiar un V Live. În mijlocul transmisiunii live se auzea gălăgie în hol şi chiar se auzea Ong Seong Wu vorbind pe fundal. De asemenea, există fani care au spus că au dovezi că Daniel a stat în acelaşi hotel cu restul membrilor. Chiar înainte de a merge la concertul din acea zi, acesta a încărcat un alt video, în care mobila este aceeaşi ca în camera din transmisiunea precedentă.

Fanii care susţin că pot demonstra unde a stat Daniel au cumpărat anterior informaţia dată de pe Twitter. Hotelul oferit are aceeaşi privelişte ca hotelul în care a stat Daniel, acesta postând un video.

Poza din camera unde a stat unul dintre fani:

Poze din interiorul hotelului:

Ong Seong Wu în acelaşi loc:

[+199][-48]

Comentarii via Pann:

– Au tot susţinut că „Seol” i-a oferit un apartament şi l-a tratat în mod diferit ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ se observă acum la ce nivel a ajuns compania lui. De fiecare dată când deschid gura, iese doar gunoi. Haterii cred orice zvon scoate compania, dar acum au întrecut limita.

– Chiar a postat un video imediat ce a ajuns la hotel pentru că era atât de frumos

– E acelaşi loc ca în transmisiunea V  Live

– Aceasta este priveliştea din transmisiunea Live de pe 29… Aceeaşi privelişte de la hotelul pe care l-a arătat pe 24…

– Susţin că în acea zi a mers să se vadă cu „Seol” în Hong Kong. Între timp, iată pozele din ziua respectivă făcute de paparazziㅋㅋㅋㅋㅋㅋ De ce n-au spus nimic în timpul turneului Wanna One? Poza asta a fost în toate revistele din Hong Kong ㅋㅋㅋ

Anterior a fost dezvăluit că cele două părţi plănuiau să se întâlnească în instanţă pe 5 aprilie, unde avocatul lui Kang Daniel susţine că va fi dezvăluit întregul adevăr. Astăzi, a fost declarat că agenţia LM Entertainment a amânat ziua instanţei şi nu se ştie care e următoarea dată.

Comentarii via Naver:

1. [+1,195, -21] Ce rataţi sunt cei de la LM, e evident că au greşit. Nici măcar nu pot manipula presa corect, ci încearcă să amâne judecata. Joacă atât de murdar, încât e o pierdere de timp.

2. [+967, -9] Chiar e adevărat? Fosta sa companie i-a spus că poate fi mai independent şi i-au oferit contractul, în timp ce LM îl vinde unei alte părţi imediat. Şi deja au câştigat o grămadă de bani de pe urma lui. Încearcă doar să câştige timp.

3. [+808. -3] Ştiu că sunt vinovaţi, aşa că încearcă să scape prin amânare. Tot trăgând de timp. Dacă aţi fi fost nevinovaţi, nu aţi mai fi manipulat presa, nu?

4. [+582, -0] LM, ce plănuieşti de tot tragi de timp?

5. [+498, -2] LM-ah ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ De ce ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋDe ce fugi?ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ
6. [+133. -0] Dacă ar fi fost nevinovaţi, nu ar ai fi amânat.

sursă (1) (2)

Lasă un comentariu