
Fostul membru al grupului Wanna One se află într-o dispută legală cu agenția LM Ent. pentru anularea contractului, a fost criticat recent de o persoană care lucrat cu el în trecut.
Persoana a scris pe un grup:
„El a spus că va repeta și că va apărea. “
„El nu s-a antrenat deloc.”

Mesajele au continuat.
„Fiecare membru a avut doar o oră pentru a încheia sesiunea foto.”
„Și apoi, el s-a purtat ca: De ce ne pun să dansăm?”
Bazându-se pe ceea ce au spus mesajele KakakoTalk, se pare că persoana vorbea despre un presupus incident în care Kang Daniel se plângea de o agenție care a ales pentru o anumită filmare o perioadă de timp când era idolul era foarte ocupat
Autorul textului chiar a vorbit despre cum ar fi Kang Daniel în viața reală bazat pe experiența lui. „Știi doar că e un yangachi (bătăuș, golan, delincvent) după cum arată.” „Modul în care vorbește cu dialect, are scris yangachi peste tot.”

În comparație, persoana a vorbit frumos de Ong SeongWu și că i-a fost foarte ușor să lucreze cu acesta, pentru că a avut o atitudine bună care l-a făcut să se simtă abordabil. „El a spus că va încerca tot mai bine, chiar dacă nu avea timp să repete dansul. Și a fost cu adevărat o mulțime de efort în dans. A lucrat fără ca cineva să-i spună ce să facă. Și el a mai spus că va sta doar în timp ce ne așteaptă să ne pregătim.”

Au existat diferite tipuri de răspunsuri de la internauți. Unii au spus că ei cred fiecare cuvânt din mesajele KakaoTalk, în timp ce alții, desigur, l-au apărat pe Kang Daniel și au declarat că, chiar dacă ar fi adevărat, poate că a avut doar o zi proastă. Alții care au rămas neutri și au sugerat că poate LM Entertainment este implicat în noile acuzații?
