I se refuză cererea lui Minzy de a rupe contractul cu The Music Works + aceasta va continua în instanţă

Minzy Speaks Up About Dispute With Music Works + To Take Legal Action

După ce i-a fost respinsă cerinţa de a încheia contractul ei exclusiv cu agenţia The Music Works, Minzy a oferit o declaraţie pentru fani prin intermediul contului ei de Instagram.

Aceasta a scris următoarele în data de 4 decembrie:

Se pare că va trebui să încep o nouă dispută juridică împotriva companiei mele, aceasta nefiind una de scurtă durată. Când am semnat contractul respectiv, agenţia mi-a promis lansarea a cel puţin patru albume pe an şi că mă va susţine cât de mult posibil. Cu toate astea, am lansat doar un singur album în ultimii patru ani şi agenţia abia mi-a oferit susţinere în activităţile mele de promovare. Nu am văzut extrasul de cont o singură dată măcar şi nici nu am primit vreun won din profituri.

Pe lângă bani, cel mai important lucru pentru mine este să pot continua să promovez în continuare în calitate de artist. Drept rezultat, speram să rezolv situaţia rapid, ajungând la o înţelegere cu agenţia sau printr-o hotărâre judecătorească, dar acest fapt a eşuat, aşa că acum, pentru ca adevărul să iasă la iveală, pot să acţionez doar prin instanţă. Cel puţin, pentru fanii mei care m-au susţinut mereu, voi depăşi această greutate. Promit să vă arăt sârguinţa şi încrederea mea nu doar pe scenă, dar şi în afara ei.”

sursă

Un gând despre „I se refuză cererea lui Minzy de a rupe contractul cu The Music Works + aceasta va continua în instanţă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s