Goo Hye Sun a vorbit despre cum vede ea partenerul ideal și multe altele.
În data de 7 ianuarie, Goo Hye Sun a postat câteva întrebări pe Instagram. În total, aceasta a răspuns la 72 de curiozități, printre care însemnătatea din spatele numelui său de pe Instagram, ziua sa de naștere, înălțimea, greutatea, tipul ideal ori dacă este într-o relație sau nu.
La întrebarea numărul 15 referitoare la tipul ideal, aceasta a răspuns: „Bărbații scunzi. Bărbații inteligenți.” De asemenea, a dezvăluit că pe lista cu lucruri pe care vrea să le facă se află și mersul la o plajă de nudiști. Întrebată dacă și-a petrecut sau nu Crăciunul singură, Goo Hye Sun a răspuns: „E un secret”, lăsând loc de interpretări.
La emisiunea „Face ID”, aceasta a dat totuși de înțeles că se întâlnește cu cineva.