JB din GOT7 mărturisește de ce crede că îl iubesc fanii săi atât de mult într-un interviu pentru „The Star”

JB din GOT7 va apărea pe coperta revistei „The Star” din luna aprilie!

JB a participat recent la prima ședință foto după plecarea de la JYP Entertainment. Se zvonește că artistul se pregătește să semneze cu agenția lui Jay Park, H1ghr Music, și că va folosi numele de scenă JAY B. Acesta a mărturisit: „Acum că am început să mă ocup singur de aspectele legate de management în acest domeniu, am ajuns să realizez cât de norocos sunt să am acest job și aceste oportunități. Presupun că, dacă nu aș fi trecut prin toate aceste lucruri, nu mi-aș prețui cariera la fel de mult ca acum. Am ajuns să fiu mai fericit.

JB a vorbit mai apoi de importanța echipei sale: „Echipa reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea. Este ceva fără de care nu aș putea să exist. Sunt foarte recunoscător că o am. Trebuie să ne amintim întotdeauna că am ajuns ceea ce suntem datorită trupei GOT7.

I s-a pus următoarea întrebare: „De ce crezi că fanii îl iubesc atât de mult pe JB?” Răspunsul a fost următorul: „Nu am idee. De obicei nu sunt popular nici măcar în grupul meu de prieteni. Presupun că dacă ar fi să numesc un lucru, probabil grija pe care o acord muncii? În cei zece ani de după debut, nu am dat niciodată mai puțin decât puteam pe scenă. Și mă simt prost că, din cauza personalității mele, nu le pot oferi fanilor mei mai multă afecțiune, însă cu siguranță sunt pregătit să îi impresionez cu prestațiile mele.

În cele din urmă, artistul le-a transmis un mesaj fanilor săi: „Nu vreau să sune superficial. Însă vreau să vă mulțumesc cu adevărat. Voi face tot posibilul să îmi țin promisiunile! Sunt foarte sigur că ne vom face timp și pentru GOT7, pentru promoții și restul, așa că nu vă îngrijorați.”

sursă

Un gând despre „JB din GOT7 mărturisește de ce crede că îl iubesc fanii săi atât de mult într-un interviu pentru „The Star”

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s