„Dream”, filmul în care vor juca IU și Park Seo Joon, își amână o parte din filmări pe anul viitor

Filmările din străinătate ale filmului care îi aduce împreună pe Park Seo Joon și IU au fost amânate pe anul viitor.

Potrivit reprezentanților industriei cinematografice, echipa de producție a filmului „Dream” a considerat inițial finalizarea filmărilor de peste mări în anul acesta. Chiar și așa, în cele din urmă au decis să le amâne pentru anul viitor, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19 în Coreea și a altor conflicte de programare.

„Dream”, care a început filmările în luna mai a anului trecut, este noua capodoperă cinematografică a regizorului Lee Byung Hun. Acesta este bine cunoscut pentru filmul său de succes, „Extreme Job”, și mulți așteaptă cu nerăbdare noul său proiect. „Dream” este un film despre fotbalistul Hong Dae (rol interpretat de Park Seo Joon), a cărui carieră se cutremură datorită măsurilor disciplinare primite de sportiv. Acestuia i se oferă provocarea de a antrena o echipă de fotbal alcătuită din oameni fără adăpost, iar povestea se conturează începând din acel moment. „Dream” este un proiect care necesită filmări în străinătate, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza suprapunerii programelor a aproximativ zece actori majori, printre care și IU și Park Seo Joon, și a situației pandemice actuale. Astfel, în timp ce echipa de producție a filmului „Dream” a finalizat deja filmările în Coreea, își vor amâna restul filmărilor pe anul viitor.

Între timp, Park Seo Joon intenționează să joace în filmul „Captain Marvel 2” și să filmeze în Statele Unite în a doua jumătate a acestui an, iar apoi să înceapă filmările pentru drama „Gyeongseong Creature”. IU, pe de altă parte, a finalizat recent filmările pentru filmul ei „Broker” în iunie.

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s