Nam Joo Hyuk vorbește despre dificultățile actoriei, exprimarea sentimentelor și altele

Nam Joo Hyuk Talks About The Difficulties Of Acting, Experience With Confessing His Feelings, And More

Actorul a participat la un pictorial realizat de revista Esquire!

În prezent, Nam Joo Hyuk joacă un rol în k-drama „Twenty Five, Twenty One”. Având acțiunea plasată temporal în anul 1998, drama îi are în rolurile principale pe pe Kim Tae Ri, care interpretează personajul Na Hee Do, o sportivă care practică scrimă, și pe Nam Joo Hyuk în rolul lui Baek Yi Jin, a cărui familie a fost distrusă din cauza crizei financiare din 1997.

În cadrul interviului care a urmat după realizarea ședinței foto, actorul a vorbit despre dificultățile care însoțesc meseria de actor, spunând: „Am tendința de a fi foarte stresat când joc un rol. Mă gândesc cum pot evidența scenariul într-un procentaj de 80%. Deși ajuns într-un final să mă distrez pe platoul de filmare, mă stresez când ajung acasă și mă gândesc la scenariu. Fie că este vorba despre o scenă liniștită sau una care necesită multe emoții explozive și de impact, este dificil. Este greu. De data asta, am simțit acest lucru intens. Am vorbit mult despre aceste aspecte cu regizorul și cu ceilalți colegi de pe platoul de filmare, apoi am încercat să găsim soluții.”

Mai apoi, Nam Joo Hyuk a explicat modul în care își exersează replicile spunând: „De câțiva ani, muncesc la încălzirea vocii mele zi de zi. Nu fac asta ore întregi, ci mai degrabă este o sesiune de încălzire scurtă. M-am gândit că poate, într-o bună zi, oamenii îmi vor spune că am o voce bună, după ce exercițiul meu zilnic dă roade.”

Mai mult, acesta a spus că experiența sa sportivă la ajutat în actorie: „Îmi plac mult sporturile. Îmi place competiția care se dezvoltă între sportivi. Când mă gândesc la asta, îmi dau seama că îmi place să fac un lucru când știu că există un câștigător la final. După ce joc un meci de baschet, am vânătăi pe corp. Când jucam în trecut baschet, a trebuit să memorez pentru 20 de mișcări, deoarece nu știam ce va solicita antrenorul în timpul unui meci. Dacă el ar fi spus numărul 3, spre exemplu, iar eu nu știam acest model, atunci aș fi stricat întregul meci și mișcările echipei. Atunci exista o mare responsabilitate, iar eu mi-am dezvoltat acest simț. Cred că aceste lucruri mă ajută la actorie. Chiar și lucrurile mici te ajută la această carieră.”

Când a fost întrebat dacă și-a mărturisit vreodată dragostea față de cineva, actorul a spus: „Nu am făcut asta niciodată într-un mod serios. Poate că mi s-a întâmplat când eram în școala primară. Când eram la grădiniță, eram foarte sincer. Dacă mi-a plăcut de cineva, am mărturisit și am primit mărturisiri înapoi. Cred că datorită acestui lucru, oamenii m-au simpatizat. Cred că ar trebui să fii sincer cu persoana pe care o placi. Adică, uitați-vă la Hee Do! Ea nu-și ține sentimentele ascunse în suflet. Ea își mărturisește dragostea, chiar înainte de a ști ce se va întâmpla după. Important e să încerci, dacă vrei să obții ceva. Acest fapt este valabil și pentru multe alte lucruri. Dacă nu aș fi încercat să obțin un rol, nu aș mai fi fost aici.”

În cele din urmă, Nam Joo Hyuk a discutat despre lucrurile pe care vrea să le evidențieze ca actor: „Mă gândesc mereu să încerc să nu exagerez când vine vorba de actorie. Mă gândesc cum aș putea să nu reacționez în exces și cum să reușesc să dau viață unui personaj. Să fiu sincer, cred că telespectatorii sunt mult mai implicați când se exagerează într-un rol, dar eu vreau să fac ca reacțiile acelei persoane să pară naturale, asemenea apei care curge într-un râu. Vreau ca oamenii să mă vadă jucând și să spună că pare natural totul, ca și cum ar privi apa dintr-un râu.”

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s