Park Bo Gum le împărtășește o scrisoare din inimă fanilor după revenirea sa din armată

Park Bo Gum

Pe 30 aprilie, Park Bo Gum și-a încheiat oficial serviciul militar obligatoriu ca membru al trupei militare și a fost eliberat din Marină.

Imediat după lăsarea sa la vatră, Park Bo Gum s-a adresat comunității sale oficiale de fani, împărtășind o scrisoare emoționantă .

Park Bo Gum

Scrisoarea lui Park Bo Gum sună după cum urmează:

Să trăiți! Raportez. Sergentul din marina Coreeai de Sud Park Bo Gum a primit un ordin de eliberare începând cu 30 aprilie 2022.

Să trăiți, Departamentul de Bunăstare Bo Gum (Bo Gum Welfare Department, numele oficial al clubului de fani al lui Park Bo Gum)!

Al șaptelea sezon a trecut și mă bucur să vă reîntâlnesc pe toți în această zi caldă de primăvară.

Mulțumesc mult tuturor celor de la Departamentul de bunăstare Bo Gum pentru că mi-ați devenit prieteni pentru totdeauna în această lume vastă și pentru că mi-ați dat putere exprimându-vă dragostea și sprijinul nesfârșit.

Ce s-a mai întâmplat cu prietenii mei pentru totdeauna?

Mi-am petrecut ultimele 20 de luni îndeplinind toate lucrurile pe care le plănuisem când mi-am început prima dată sarcinile în Marină.

Mi-am folosit timpul liber pentru a lucra, a citi și a obține certificări pentru anumite abilități – petrecând timpul în mod semnificativ.

Este păcat să închei viața din marină, deoarece am putut să mă concentrez pe deplin asupra mea și să învăț mai multe despre mine în această perioadă în care unele zile au trecut încet, iar altele mai repede.

Cel mai important, au fost vremuri bune datorită domnilor pe care i-am întâlnit (în Marină), care sunt respectuoși și atenți unii cu alții.

Sper că vă veți putea petrece zilele liniștit cu un zâmbet, încheind fiecare zi simțind „Azi a fost bine” sau „A fost grozav!”

Să fim din nou împreună în viitorul strălucitor.

Park Bo Gum va găzdui Premiile Baeksang alături de Suzy și de Shin Dong Yup, aceasta fiind prima sa activitate publică.

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s