V din BTS e criticat dur pentru atitudinea de la aeroport + își cere scuze

Atitudinea lui V din grupul BTS la sosirea în Coreea de Sud i-a nemulțumit pe unii, devenind viral.

Absolut orice mic detaliu legat de trupa BTS se află sub lupa constantă a publicului. În după-amiaza zilei de 28 iunie, V, Lisa din BLACKPINK și actorul Park Bo Gum au sosit la Seoul Gimpo Business Aviation Center cu avionul privat.

Cele trei vedete au participat împreună la o prezentare de modă organizată de un brand francez de modă, CELINE, la Paris, Franța. Inițial ei urmau să sosească la ora 8:55, dar zborul lor a întârziat și, în cele din urmă, au sosit abia la 12:20 .

Un număr mare de fani, precum și o mulțime de fotografi de la presă, i-au așteptat în afara centrului de aviație încă de dimineață.

Când au auzit că avionul lor a aterizat în sfârșit, toți și-au scos camerele foto/de filmat și s-au pregătit să le facă semn cu mâna.

V a fost primul care a ieșit, fiind urmat apoi Lisa și, în sfârșit, de Park Bo Gum.

Când V a ieșit din centrul de aviație, fanii săi au țipat de entuziasm și i-au strigat numele cu voce tare, ca să se uite către ei. Cu toate acestea, V a continuat să se meargă spre mașina lui cu mâinile în buzunare, privind în direcția opusă. Apoi, s-a urcat în mașină, a închis ușa și a plecat cu geamurile închise. 

15 minute mai târziu, V s-a adresat comunității oficiale de fani ai BTS pentru a-și cere scuze. V a scris: „Pentru fotografii de la presă și ARMY, îmi pare rău că am mers direct la mașină așa. Mă așteptați de mult timp, nu? Iată cadoul meu pentru voi.”

Cadoul a constat în două fotografii făcute de el, una în care pozează jucăuș pe pista de la aeroport, și alta cu cerul plin de stele, care arată de parcă le-ar fi făcut în timp ce se afla în avion. 

După ce fotografiile și videoclipurile cu V de la centrul de aviație au apărut online, unii l-au criticat pe V, spunând: „A dat dovadă de lipsă de maniere și a fost cu adevărat nepoliticos cu toți cei care au mers până la centrul de aviație și au așteptat ore întregi să-l vadă”.

Mulți l-au comparat cu Lisa și Park Bo Gum, care au avut exact același program încărcat la Paris și au zburat la  fel de mult. Atât Lisa, cât și Park Bo Gum s-au înclinat politicos în fața fanilor și a fotografilor de îndată ce au ieșit, le-au făcut semn zâmbind larg și au pozat în diferite ipostaze, iar, după ce s-au urcat în mașinile lor, au făcut semne cu mâna pe fereastră.

Nu numai că au spus că atitudinea lui V a fost dezamăgitoare, dar au fost de părere că scuzele lui sunt lipsite de sinceritate.

Internauții s-au certat între ei, unii apărându-l pe V: „Nu face parte din treaba lui V să facă niciun gest  pentru ei sau să-și ceară scuze pentru așa ceva”.

Voi ce părere aveți?

 

Sursa

4 gânduri despre „V din BTS e criticat dur pentru atitudinea de la aeroport + își cere scuze

  1. Cristi Cristina

    Chiar îl inteleleg pe V de la BTS.Nu este obligat sa dea socoteală nimănui ,mai ales când ai un program supra incărcat nu îți mai este aminte de nimic ,mai ales după zvonurile ieşite de el și LISA de la BLAKPINK.RESPECT LUI

    Apreciază

    Răspunde
  2. C

    Eu nu il inteleg. Nu mi se pare ca gestul lui e corect fata de persoanele aflate acolo. Si Lisa si Park Bo Gum au avut un drum lung, si ei au fost obositi dar au putut saluta si zambii cateva secunde ca semn de respect pt fanii lor. Cred ca in astfel de momente celebritatiile demonstrează daca le pasa sau nu de oameni care ii urmaresc si apreciaza!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Anais

      Dacă ai fi citit mai multe articole ai fi aflat că nu a fost din cauză că era obosit, ci din cauza unor fani care au trecut de reporteri și de pază chiar lângă mașinile care îi așteptau pe ei, a venit și poliția din cauză că se crease un haos, prin urmare V a urcat repede în mașină din cauza unor fani ignoranți care nu au avut ei respectul de a sta calm și de a privi de la depărtare.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s