Încă din luna iunie, T.O.P din Big Bang a fost văzut în New York alături de o echipă de filmare.
În data de 25 iulie, T.O.P și-a făcut apariția la prelansarea filmului „Emergency Declaration” de la Megabox COEX din Seul. Acesta a adoptat o ținută clasică, formată dintr-un costum negru cu cravată și o cămașă în carouri.
Ultima apariție publică a artistului a fost în luna aprilie a acestui an. După ce trupa a lansat piesa „Still Life”, a fost dezvăluit faptul că T.O.P a decis să se despartă de agenția YG Entertainmnet după expirarea contractului. Acesta va explora mai mult în domeniul muzical, iar unele surse din industrie declară că fanii se pot aștepta la o revenire!