Industria K-Pop se află în doliu!
Potrivit poliției locale, Moonbin din ASTRO s-a stins din viață la vârsta de doar 25 de ani pe data de 19 aprilie, în jurul orei 20:10 ( după fusul orar coreean). Trupul artistului a fost descoperit de către managerul acestuia ce a sunat imediat la poliție.
Moonbin a fost găsit fără viață în reședința sa din cartierul Gangnam din Seul, iar poliția a declarat: „Se pare că Moonbin și-a luat viața”, adăugând: „Discutăm în prezent posibilitatea unei autopsii pentru a determina cauza exactă a morții”.
Idolul urma să cânte alături de Sanha la cel mai așteptat concert din Coreea de Sud, anume Dream Concert.
Site-ul nostru oferă sincere condoleanțe familiei și susținătorilor artistului!
Nu deci nu pot sa credddd
DE CEEEEE????
😭😭
ApreciazăApreciază
Sunt efectiv ȘOCATĂ, nu-mi vine sa cred asa ceva !🥺💔
ApreciazăApreciază
Refuz să cred așa ceva!!
Mi s-a rupt inima numai când am văzut știrea. Sunt complet devastată și șocată.
Deci nici nu știu cum mă simt acum. Mă simt vinovată dar tristă sau confuza, chiar nu știu…😭😭😪
ApreciazăApreciază
A fost un adevărat șoc când am auzit, mie unul nu mi-a venit să cred așa ceva. Am crezut că e o glumă proastă când am văzut, dar m-am interesat și am văzut ca din păcate e adevărat…
Sincere condoleanțe, nu îl vom uita niciodată. Chiar daca nu mai e printre noi, e in sufletele si amintirile frumoase. Cu durere în suflet spun, odihnească-se în pace! Te vom iubi mereu, Moonbin!🕊
ApreciazăApreciază
Nici acum nu-mi pot reveni din șoc!
De ce el? De ce acum? Atât de tânăr!
Condoleanțe supreme! E o mare durere pentru fani, dar cel mai mult pentru familie! Condoleanțe 😭😭😭😭😭
ApreciazăApreciază
Îngrozitor….. Era așa tânăr…
Sper să se odihnească în pace
ApreciazăApreciază
Sunt în stare de șoc
ApreciazăApreciază
Rest in peace. Cine știe prin ce stări sufletești trecea, nu este de joacă cu depresia.
ApreciazăApreciază
RIP,Moonbin 🖤
ApreciazăApreciază
Nu am mai intrat pe site demult și când glisam sa vad știrile mai vechi dau de cea cu memorialul făcut de fani. Ma gândeam ca sunt ceva fanatici, dar m-am gândit sa analizez puțin și dădeam de cele unde artiștii își anulau concertele din respect pentru el. Îmi pare nespus de rau pentru el! Un băiat tânăr care avea un viitor strălucit, dar care din păcate a cedat… Sincere condoleanțe familiei! Sper sa se odihnească în pace!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot sa cred… asa veste nu ma așteptam să vad
ApreciazăApreciază
Pingback: Cha Eun-Woo din ASTRO împărtășeşte un cântec emoționant în onoarea lui Moonbin | K-POP ROMÂNIA