Primul pas spre înțelegerea unei culturi este cunoașterea limbii, iar primul pas spre cunoașterea limbii este învățarea alfabetului!
Alfabetul coreean, denumit popular Hangul, are 24 de litere de bază: 14 consoane (ㄱ ㄴ ㄷ ㄹ ㅁ ㅂ ㅅ ㅇ ㅈ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ) și 10 vocale (ㅏ ㅑ ㅓ ㅕ ㅗ ㅛ ㅜ ㅠ ㅡ ㅣ). În plus, pe măsură ce îl vei aprofunda, vei descoperi că există, de fapt, 19 litere complexe cu 5 consoane ‘tari’ (ㄲ ㄸ ㅃ ㅉ ㅆ) și 11 vocale complexe (ㅢ ㅚ ㅐ ㅟ ㅔ ㅒ ㅖ ㅘ ㅝ ㅙ ㅞ) formate prin combinarea literelor de bază.
Numele „Hangeul” combină cuvântul coreean han (한) – care înseamnă „mare” sau „grozav” – și geul (글) – care înseamnă „scris”. Cu toate acestea, cuvântul han este folosit și pentru a te referi în general la Coreea, astfel că numele poate fi tradus și ca „scrierea coreeană”.
Spre deosebire de chineză sau japoneză care au sute sau chiar mii de caractere – fiecare cu 10, 15 sau chiar mai multe mișcări de pensulă – cea mai complexă literă coreeană (sau caracter) are doar cinci linii. În plus, Hangul este un alfabet foarte științific. Odată ce reușești să înțelegi logica din spatele acestuia, călătoria de învățare devine mai ușoară.
Literele coreene sunt numite jamo (자모) și sunt scrise în blocuri silabice aranjate bidimensional. Un astfel de bloc conține întotdeauna exact o silabă. De exemplu, pentru a scrie „albină” în coreeană (kkulbeol), vei scrie 꿀벌, nu ㄲㅜㄹㅂㅓㄹ. Astăzi, textele coreene sunt scrise de obicei de la stânga la dreapta, cu spații între cuvinte și punctuație de tip occidental.
După cum am menționat anterior, Hangul este un sistem de scriere descriptiv. Acest lucru înseamnă că literele imită forma pe care gura o face atunci când se creează sunetul corespunzător. Absolut fascinant! Să intrăm în mai multe detalii și să vedem cum se pronunță literele alfabetului coreean.
*Informațiile din acest articol au fost preluate în totalitate de pe Mondly by person.

MULTUMIM FOARTE MULT PENTRU ALFABET 🥰🥰💜💚🦋🐯🐰🫰🤟
ApreciazăApreciază
GROZAV! Multumim!
ApreciazăApreciază