Pilkyo a oferit echipei K-Pop România un interviu în exclusivitate și a transmis un mesaj fanilor din România!
Pilkyo este o artistă de muzică R&B și K-Pop din Coreea de Sud, născută și crescută în Seul. Aceasta a oferit un interviu echipei noastre pentru a ne ajuta să o cunoaștem mai bine și pentru a ne povesti despre pasiunea sa, anume muzica.
După ce s-a prezentat, Pilkyo a vorbit despre artiștii săi preferați și despre cum muzica îi aduce pace interioară. Aceasta a spus:„Până anul trecut, eram foarte pasionată de genul indie, în special de Parcels și Tom Misch (încă sunt, haha!). În aceste zile, caut mai multă pace interioară, așa că ascult adesea jazz liniștitor și emoționant precum Stacey Kent.”
Am întrebat-o pe Pilkyo ce a inspirat-o să facă muzică, ea răspunzând: „Am început muzica în anii de gimnaziu, când am fost inspirat de actorii de musical ce străluceau pe scenă. La început, am vrut să fiu actor muzical, așa că am învățat să cânt, dar mai târziu am descoperit plăcerea de a cânta la pian și de a scrie cântece și am trecut la muzica k-pop. Mi-a plăcut muzica care mă făcea să mă simt în viață clipă de clipă și îmi dădea sentimente de bucurie, tristețe și jale, devenind astfel o mare parte din viața mea. De aceea am vrut să fac muzică bună”
Aceasta a continuat spunând: „La 20 de ani am avut o perioadă tulbure, care a venit la pachet cu preocupări realiste și îndoieli cu privire la faptul că ar trebui să continui sau nu să fac muzică. Am avut o perioada în care îmi lipsea încrederea de sine. De fiecare dată când m-am confruntat cu o perioadă tulburătoare, oamenii care îmi apreciau vocea și melodiile îmi spuneau cuvinte amabile, care îmi dădeau puterea de a continua. Cred că acești oameni m-au oprit din a renunța.”
La întrebarea „Ce te inspiră să compui muzică?”, ea a spus: „Adesea mă gândesc la amintiri din trecut. Păstrez scenele și oamenii pe care mi-i amintesc, alături de emoțiile pe care mi le dau. Mă inspir mult din cărți, lucrări de artă, natură și conversații cu alte persoane. Oamenii și natura îmi oferă o inspirație infinită.”
Această combinație de natură și comunicare umană a inspirat-o să compună una dintre cele mai recente melodii ale sale, denumită „No More Time”. Lansată pe data de 11 decembrie 2023, melodia are un ton cald și liniștitor, dar în același timp tragic.
Povestind despre sensul melodiei și emoțiile pe care a dorit să le transmită, artista a precizat: „În timp ce îmi făcea plăcere să mă exprim prin artă, am început să tânjesc după contactul cu lumea exterioară. Acest lucru a inspirat „No More Time”. Am vrut să surprind lucrurile care dispar în muzică. Lucruri care ar putea să nu mai existe în viitor. Protagonista din „No More Time” este o plantă pe cale de dispariție. Am învățat prin cercetări că plantele pe cale de dispariție nu sunt doar afectate de dezastrele naturale și de schimbările climatice, ci că cel mai mare motiv pentru care sunt aproape de dispariție este acela că sunt colectate de oameni care doresc să le posede. Protagonista piesei se uită neputincios cum este ștearsă de o iubire distructivă.”
Îngrijorările au existat și în cazul producerii acestei melodii, Pilkyo spunând că era foarte îngrijorată cu privire la cum va suna melodia. Din fericire, producătoarea de la Wind&Wave a creat un sunet minunat, fiind o persoană care îi înțelegea atât vocea cât și mesajul pe care dorea să îl transmită. Împreună au realizat și cel mai recent single al artistei, denumit „Seasonal Love”.
Ajungând la finalul discuției, Pilkyo a transmis un mesaj fanilor din România.
„Salut dragi români!
Vă mulțumesc pentru interes și încurajare. Pentru că m-ați făcut să merg înainte. Cum a fost începutul anului pentru voi?
M-am pregătit intens anul trecut pentru acest an. Lucrez la melodii pe care vreau să vă las să le auziți în 2024.
Vreau să vă arăt creșterea mea.
Sper să se întâmple multe lucruri fericite și minunate anul acesta.
Fiți sănătoși.
Mulțumesc.
Cu Dragoste, Pilkyo”

Ce voce interesantă. Mulțumim de interviu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am idee cati fani are in Romania, dar de astazi cu siguranta sunt unul din ei
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Abia aștept să văd alte proiecte din partea ei ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană