
Hwasa din MAMAMOO are un aer șic, parizian în cele mai noi teasere care îi promovează viitorul material discografic.
În dimineața zilei de 9 septembrie (fusul orar Românesc), membra grupului de fete, ale cărei proiecte solo se desfășoară sub umbrela P Nation, și-a anunțat revenirea pe scena muzicală printr-un teaser intitulat „GUESS WHAT”, relatează Soompi.
În scurtul clip video, fanii o pot vedea pe artistă, într-o rochie albă, elegantă care îi scoate silueta în evidență, citind un ziar pe care se poate vedea, îngroșat, textul „HEY GUESS WHAT”. Data revenirii este dezvăluită în momentul în care Hwasa întoarce partea ziarului pe care o citea spre cameră, aceasta fiind 19 septembrie.
Tot astăzi, artista a dezvăluit un al doilea teaser prin care face public numele viitorului mini-album solo, al doilea de până acum. Astfel, noul material discografic se va intitula „O” și va fi lansat la ora 12:00 (ora României), în data de 19 a acestei luni.
Aveți ambele teasere mai jos.
Foto: X/ soompi

Pingback: Hwasa din MAMAMOO dezvăluie noi fotografii teaser pentru revenirea cu „O” + publică lista cu piesele de pe viitorul album | K-POP ROMÂNIA