Allianz Arena intră în atmosfera „ARIRANG” înainte de concertele BTS din weekend

Special Allianz Arena illumination on 3 December for International Day of  Persons with Disabilities

Cu doar câteva zile rămase până la concertele de la München, „ARIRANG” a ajuns deja în capitala Bavariei.

Dacă membrii BTS nu au ajuns încă pe Allianz Arena, atmosfera „ARIRANG” cu siguranță da. Cu mai puțin de o săptămână rămasă până la prima evoluție de pe stadionul din inima Bavariei, muzica celor șapte fantastici se aude deja din tribunele arenei pe care evoluează echipa de fotbal Bayern München.

Într-o postare de pe contul oficial de Instagram al echipei de fotbal publicată în data de 6 iulie, fanii Bayern München și BTS deopotrivă pot vedea cum ritmurile și acordurile „ARIRANG” răsună din tribunele arenei de peste 70.000 de locuri. „Continuați să înotați, ARMY! Nu mai este mult până ce BTS va evolua live pe Allianz Arena”, este mesajul clubului de fotbal.

Nu mai este de mult un secret că adminii paginilor oficiale de social media ale echipei bavareze sunt fani înfocații ai superstarurilor K-Pop. La scurt timp după anunțarea turneului mondial „ARIRANG”, în ianuarie 2026, Bayern München și-a arătat entuziasmul de a-i găzdui pe muzicieni și fanii lor cu ocazia unuia dintre cele mai de amploare turnee din cariera grupului BTS.

Astfel, în weekend-ul 11-12 iulie muzica din tribune va lua locul unor prestații live care se anunță deja unele incendiare. Imaginile postate de fanii care i-au întâlnit deja pe RM, Jin, SUGA, J-Hope, Jimin, V și Jungkook pe parcursul turneului început în luna aprilie a acestui an nu mai au nevoie de niciun comentariu, reconfirmând statutul de adevărați regi ai prestațiilor live al membrilor BTS.

Ei bine, noi suntem aici să ne lăsăm (re)cuceriți de muzica BTS. Mânuța sus cine îi va vedea pe idoli live!

Lasă un comentariu