Kompas Events anunță o nouă dată pentru „KBK FEST – East European K-POP Festival”

„KBK FEST – East European K-POP Festival” are o nouă dată.

După ce cu doar câteva zile în urmă K-Pop by Kompas, organizatorul celor mai importante evenimente K-Pop din România ultimilor ani, anunța o schimbare majoră în ceea ce privește primul festival exclusiv K-Pop din România, „KBK FEST – East Euopean K-POP Festival”, iată că veștile mult-așteptate de fani au sosit.

În data de 9 iulie, organizatorii au anunțat prin intermediul conturilor de social media o nouă dată pentru evenimentul K-Pop al anului, dar și noi artiști gata să electrizeze publicul de la Arenele Romane.

Conform K-Pop by Kompas, schimbarea vine atât ca urmare a unor „factori externi neprevăzuți”, cât și din dorința conceperii unui eveniment premium pentru fanii K-Pop din țară și de peste hotare, dar și ca răspuns la „numeroase solicitări privind schimbarea datei festivalului, pentru a permite fanilor să se bucure de cât mai multe evenimente K-Pop”.

„Pentru a asigura continuitatea proiectului și pentru a vă oferi un eveniment plin de energie, producție și experiențe de calitate (…) reprogramăm festivalul pentru 27 septembrie 2026”, a anunțat K-Pop by Kompas.

Schimbarea de dată aduce cu sine și o ajustare de lineup. Conform aceluiași anunț, „programul fetelor de la ARTMS a devenit incompatibil, astfel că ele nu vor mai putea concerta în această ediție”. Fanii artistelor și al universelor ARTMS, respectiv LOONA nu au, însă, motive de îngrijorare. Pe scena de la Arenele Romane, în locul membrelor ARTMS, va urca fosta lor colegă de grup din vremuriloe LOONA, Yves, care activează solo din anul 2024.

Aveți aici anunțul oficial integral publicat de K-Pop by Kompas, inclusiv detaliile referitoare la posibilitatea restituirii biletelor. Mai mult, organizatorii pun la dispoziție un număr de hotline special dedicat celor care au nevoie de ajutor suplimentar și asistență cu privire la „modificările de călătorie și alte nevoi”, dat fiind faptul că evenimentul a trezit interesul unui număr neașteptat de fani din afara granițelor României.

Foto: K-Pop by Kompas/ Instagram

Lasă un comentariu