Top 20: Debuturi preferate

De obicei la un grup există şansa să îmi placă melodia de debut iar apoi să nu-mi mai placă mai nimic de la acel grup (ex. EXO), sau să nu îmi placă melodia de debut, dar trupa să ajungă printre preferatele mele (ex. VIXX), sau o trupă să mă dezamăgească după mai multe melodii bune (ex. SHINee). Ei bine, am ales aici top melodiile mele preferate cu care unele trupe (artist) au debutat. Există mai jos trupe care nu sunt printre favoritele mele ci doar ascult ce îmi place de la ele.

20.MBLAQOh Yeah
Când am descoperit melodia numai „Oh yeah” aveam în cap, iar melodia a rezistat în preferinţele mele până astăzi. Mi se pare o melodie destul de bună pentru debut.

19.Bangtan BoysNo More Dream
Nu m-a dat pe spate, dar refrenul e destul de catchy. E un debut bun şi puternic din punctul meu de vedere.

18.Girls GenerationInto The New World
Recunosc că la început nu am zis că e cine ştie ce de melodie, dar acum privind puţin la GG, debutul lor a fost unul inocent şi plin de însemnătate.

17.After SchoolAH
Sexy, au debutat sexy şi nimeni nu a zis nimic de faptul că arată piele, se poate aşa ceva şi în ziua de azi? Îmi este puţin dor de After School la origini, mai ales de Kahi.

16.MYNAMEMessage
„Mesiji” cum să nu îţi placă? Cred că şi mamei i-am cântat melodia asta…şi când bipăia orice telefon cu tonul de notificări sau mesaje eu începeam să cânt.

15.Cross Gene La Di Da Di
Melodia asta a fost în playlistul zilnic vreo 2 luni……o ascultam într-una.

14.Ladies CodeBad Girl
Îmi amintesc când au lansat teaserul şi „blonda” cânta la pian şi aşteptam să văd debutul. Vai…ce fete rele şi drăguţe.

13. BoAID Peace B
Nu am ascultat melodia de debut a lui BoA decât prin 2012..adică la vreo 2 ani de la intrarea mea în kpop. Prinţesa Atlanticului a reuşit să debuteze binişor.

12.WINNER Empty
„Daradatatata baby don’t wory”, genul acela de melodie pe care o asculţi când plouă afară sau ai o stare nasoală. Nice debut, când reveniţi?

11.Lee Hi 1 2 3 4
A câştigat un premiu cu melodia de debut deci mai e ceva de zis?

10.A-JAXOne 4 U
Mie mi-a plăcut, am ascultat-o mai mereu când a apărut şi acum o mai ascult, chiar mi-e dor de băieţi.

9. Junhyung (solo) – Flower
Compusă de el, scrisă etc. E una dintre melodiile mele preferate de debut.

8.G.NA  – I’ll Get Lost
Nu prea le am cu melodiile lente, dar asta mă atinge la inimioara mea neagră şi de gheaţă!

7.4minuteHot Issue
Unul dintre cele mai bune debuturi din acel an a fost de la 4minute. Nu-mi pasă ce zic alţi melodia asta slays!

6.LunaflyHow Nice It Would Be
Din nou melodie lentă….dar vocile alea, vocile ahhhh!!

5.Roh Ji Hoon Punishment
Refrenul mă dă pe spate, dar ceea ce-mi place (nu ştiu ce anume) e versul (pe care îl pot pronunţa dar nu scrie)….cu care se şi termină melodia.

4.f(x)La Cha Ta
Krystal avea 14 ani şi amber vreo 16……Cred că mi-am ratat viaţa. Oricum La Cha Ta e încă printre debuturile preferate.

3.BTOBInsane
Când tipul e nebun şi părăsit iese şi melodia. Iar debutul nu este deloc unul rău.

2.Jonghyun (solo) –  Crazy
Cred că m-am îndrăgostit de o melodie…e posibil? E clar printre cele mai bune debuturi solo ever!

1.B.A.PWarrior
Um…se putea? Dar pentru mine nu numai că e nr 1 în acest top, e debutul meu preferat. Mulţi au considerat debutul trupei printre cele mai bune debuturi. Alţi se întrebau dacă melodia este cu adevărat debutul lor.

10 gânduri despre „Top 20: Debuturi preferate

  1. Avatarul lui AllyAlly

    La fete am aproape aceleasi gusturi cu putine schimbari,la baieti in schimb cred ca doar doua trupe au diferit,in rest la fel gusturile:))Fiecare crede ca trupa sa favorita a avut cel mai bun debut sau printre cele mai bune,BAP cu siguranta au avut si au impact.Imi e asa dor de unele timpuri.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu