
‘SNL Korea’ e implicată într-o altă controversă, după ce s-a atras atenţia la o înregistrare de a emisiunii lor în care participanţii făceau glume pe seama unei actriţe ce suferă de cancer mamar.
În cea de a treia difuzare a show-ului, aceştia au parodiat emisiunea „Immortal Song„. Unul din comedianţi s-a îmbrăcat ca actriţa Um Aeng Ran şi când, în timpul spectacolului, s-a menţionat cuvântul sân, acesta a spus: „Nu am sâni de care să mă ţin”.
Anul trecut, actriţa Um Aeng Ran a fost diagnosticată cu cancer mamar în stadiul 2 şi a fost nevoită să-şi înlăture un sân din cauza acestuia. După aceasta intervenţie, în timpul unui interviu a spus: „Nu mai simt nimic sub un braţ. După ce o parte a corpului meu a fost înlăturată, mă simt tristă, furioasă şi cu moralul la pământ.”
Telespectatorii au fost şocaţi de faptul că „SNL Korea” a făcut glume pe seama acestei boli, în special când actriţa a spus cât de greu îi este. De asemenea, mulţi coreeni cer închiderea definitivă a acetei emisiuni.

sursă: allkpop

e incredibil cum la coreeni unele mici greseli ale idolilor pot aduce sfarsitul carierei lor, iar astfel de cazuri pot trece uneori necriticate. Dupa parerea mea e cel mai josnic lucru sa razi de suferinta altuia, mai ales cand vine vorba despre bolnavi. Nu cred ca exista pe acest pamant o persoana care sa vrea sa fie bolnava, sau un bolnav care sa nu vrea sa se vindece. Din pacate, boala nu este o alegere, iar a rade de cei suferinzi este cu siguranta un lucru negativ, ce nu ar trebui tolerat intr-o societate dezvoltata. Sper sa se inchida emisiunea in vederea educarii societatii in legatura cu aceasta problema.
ApreciazăApreciază
wow… asta e prea tot
adica.. hai ca te iei de o persoana, o parodiezi.. dar chiar nu e frumos sa razi de boala ei
mai ales cand aceasta boala este destul de grea
ApreciazăApreciază