Versuri: GLOW – Stray Kids

Related image

WoojinChanMinhoChangbinHyunjin,
JisungFelixSeungminJeongin

Am putea să luăm o pauză, dar încă e prea devreme
Trebuie să luăm o pauză, dar destinaţia e prea departe
Drumul pe care trebuie să mergem
Chiar dacă nu vedem sfârşitul, trebuie să mergem până la capăt
Pe această ale, fără o hartă
E un labirint, nu vreau să privesc înapoi
Doar înainte, să fugim
Să strălucim în întuneric

Ding ding ding
De ce sună alarma la ora asta?
E timpul să te ridici, trebuie să te ridici
Am impresia că pur şi simplu am adormit, am adormit
Mă privesc în oglindă, arăt atât de dezordonat

Am plecat fără să ne uscăm părul măcar
E o zi frumoasă, dar noi suntem nişte băieţi tari
Arătând de parcă ne-a prins ploaia
Toată lumea vede că suntem ca o familie mare, una căreia îi e frică să întârzie

Toată lumea e preocupată să alerge, dar cineva a căzut
Din fericire, şi-a zgâriat doar puţin genunchiul
Poate dansa fără probleme şi chiar dacă l-ar durea, rezistă
Dacă ţi-e somn, discută puţin, apoi închide-ţi încet ochii

Odată ce vine noaptea, ne antrenăm mai mult
Mezinul se plânge, e trist, dar noi îl tachinăm
Vrem să facem ceea ce ne place
Acum nu mai vorbi
Am fost preveniţi şi acum ne oprim

Nu ştiu nicio altă cale
Am privit spre un singur punct mereu
Aşa că unde vrei să merg?
Uită-te la stelele din noapte, priveşte stelele
Sunt ca noi, strălucesc mai tare în întuneric

Merg la lucru dimineaţa, revin în dimineaţa următoare
După două-trei ore de somn alături de membrii mei
Merg la muncă
Chiar dacă entuziasmul
Din prima zi a dispărut
Pasiunea mea încă se revarsă, sper că va ajunge şi la tine prin acest rap

Toată lumea e preocupată să alerge
Dar cineva a căzut
Acum, în schimbul unei cicatrici mici, a rămas pustietatea
Se revarsă zilele pline de linişte
Şi noi exersăm din nou

Care va fi rezultatul acestui antrenament?
Ne întrebăm asta zilnic când ne privim în oglindă
Ca o eroare de test, par a fi două răspunsuri
În sus sau în jos, nu ştiu unde vom merge

Atât de presant este debutul
Nu pot suporta acest vis, chiar dacă uneori viitorul e întunecat
Luminile din studio sunt mai puternice
Şi ochii mei strălucesc mai tare
Încât văd drumurile care ne erau necunoscute până acum

Nu ştiu nicio altă cale
Am privit spre un singur punct mereu
Aşa că unde vrei să merg?
Uită-te la stelele din noapte, priveşte stelele
Sunt ca noi, strălucesc mai tare în întuneric

Am putea să luăm o pauză, dar încă e prea devreme
Trebuie să luăm o pauză, dar destinaţia e prea departe
Drumul pe care trebuie să mergem
Chiar dacă nu vedem sfârşitul, trebuie să mergem până la capăt
Pe această ale, fără o hartă
E un labirint, nu vreau să privesc înapoi
Doar înainte, să fugim
Să strălucim în întuneric

Nu ştiu nicio altă cal, voi obţine asta
Într-un drum lung, trebuie să mergem
Am privit spre un singur punct mereu
Aşa că unde vrei să merg?
Daa, e ultima dată, să ştii că n-am să renunţ
Priveşte la cerul înstelat, îţi voi arăta
Priveşte la stelele ce strălucesc, voi străluci şi eu
Sunt ca noi, strălucesc mai tare în întuneric

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s