Solji din EXID vorbește despre firea ei într-o relație și despre cum își exprimă sentimentele în muzică

Solji din EXID este vedeta noului pictorial „Pilates S”. În interviul ce a urmat ședinței foto, artista a vorbit despre personalitatea ei într-o relație și despre cariera solo în comparație cu EXID.

Solji a fost întrebată ce este diferit între a promova ca membră EXID și a promova solo, la care a răspuns: „Am un simț al responsabilității mai mare acum.” Aceasta a dezvăluit una dintre grijile sale constante: „Când promovam într-un grup, eram foarte stresată să nu le afectez negativ pe celelalte membre. Mi-am setat niște limite pe care le respectam cu strictețe și din care nu ieșeam. Acum simt că am control asupra mea și pot să mă concentrez pe propriile abilități.

O altă schimbare ar fi tehnica ei vocală: „În trecut, am încercat din greu să portretizez emoțiile așa cum erau ele, o explozie de tristețe. Acum încerc să mă abțin, să exprim emoții puțin reprimate, ca și cum aș picta un tablou.

În ceea ce privește relațiile, Solji se descrie ca o fire pasională și sinceră: „Dacă sunt îndrăgostită, îi voi spune că îl iubesc, iar dacă vreau să îi ofer ceva, o voi face fără să mă gândesc prea mult. Dacă primesc aceeași iubire înapoi, îi voi spune cât de recunoscătoare sunt. Îmi manifest sentimentele în mod sincer.

Întrebată cum și-ar descrie stilul într-o frază, aceasta a răspuns: „O iubire pasională, puternică, ceva ce arde ca un foc. Vreau să dau tot ceea ce pot persoanei pe care o iubesc. Cred că sunt în căutarea unei persoane căreia pot să îi ofer totul fără să regret.

În final, Solji a explicat că idealurile sale romantice nu îi afectează doar viața, ci și muzica: „Și chiar dacă nu am parte de acest tip de relație la care visez, presupun că dorințele mele se regăsesc în modul meu de a cânta.

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s