Top: Idoli care sunt și coregrafi talentați!

K-Pop Idols Who Are Also Amazing Choreographers

Este bine știut faptul că idolii prezintă în general o multitudine de talente!

Aceștia se pregătesc din greu pentru o nouă revenire, întocmai pentru a impresiona publicul. Deseori, aceștia oferă o mână de ajutor coregrafilor, care se ocupă să le realizeze câte o coregrafie potrivită melodiilor date. Unii idoli, care au de mult timp dansul ca pasiune, ajută acești coregrafi în coordonarea mișcărilor.

Astfel, am pregătit o listă cu câțiva dintre ei, care au dovedit că merită pe deplin rolul de coregrafi talentați!

1. Sub-grupul Seventeen „SVT Performance”

Fiecare membru al grupului Seventeen a ajutat la un moment dat echipa de producție. Când vine vorba de sub-unitatea de performanță, nu există nicio excepție. Hoshi, liderul acestei unități, este cunoscut pentru talentul său pe partea de dans și pentru că a ajustat mult coregrafiile, adăugând mereu noi mișcări de dans unice. Jun, Dino și The8 au ajutat de asemenea la realizarea unor coregrafii, dar și-au arătat aceste abilități uimitoare și în proiectele proprii.

2. Chungha

Una dintre cele mai bune prestații de la emisiunea „Produce 101” i se datorează lui Chungha! După ce fetele au realizat un cover al melodiei „Bang Bang”, au primit multe laude după ce au dansat pe minunata coregrafie realizată de Chungha, care s-a contopit perfect cu vocile artistelor. De asemenea, acesta și-a mai arătat deseori talentul coregrafic în aparițiile sale solo!

3. Sua din DREAMCATCHER

În videoclipul special pentru „Red Sun”, dansatoarea principală a grupului, Sua, a realizat o coregrafie puternică, dar în același timp delicată, care a cucerit publicul din primele momente, după lansarea videoclipului pe YouTube. Artista mai este cunoscută și pentru diversele sale colaborări cu alți artiști deosebiți (precum Seungyeon din CLC), unde a fascinat lumea cu execuțiile sale perfecte.

4. Rocky din ASTRO

Rocky nu este doar dansatorul principal al grupului! Acesta s-a ocupat adesea cu spectacolele prezentate de trupă, mai ales când vine vorba de coregrafii. El a realizat coregrafia pentru piesa „Fireworks”, precum și pentru „Morning Call”. Abilitățile sale de dans au impresionat mereu publicul, mai ales după ce artistul a primit multă atenție!

5. WinWin și Ten din NCT

Acesta este un cover pe care fanii NCT nu îl vor uita niciodată! Coregrafia impresionantă a remix-ului „Lovely” de la Billie Eilish și Khalid, a fost creată de însuși cei doi artiști. În cadrul proiectului „Rainbow V”, cei doi idoli au câștigat numeroase laude din partea fanilor de pretudindeni, care au susținut că aceștia au reușit să îi emoționeze cu prestația lor. Ocazional, Ten mai lansează câteva videoclipuri în care dansează pe câteva coregrafii, pentru a mai încânta publicul cu mișcările sale delicate.

6. Seungyeon din CLC

În 2019 și 2020, fanii trupei CLC au fost cu adevărat răsfățați de lidera grupului, Seungyeon! Aceasta a lansat videoclipuri lunare cu ea dansând pe diferite piese muzicale, provocând publicul să îi admire talentul aparte! De asemenea, aceasta continuă să colaboreze cu diverși artiști, pentru a lansat cât mai multe coregrafii, unde își prezintă pasiunea: Dansul!

7. Felix, Lee Know și Hyunjin din Stray Kids

Lee Know, dansatorul principal al grupului, a contribuit la numeroase realizări ale coregrafiilor pentru revenirile Stray Kids. Cea mai însemnată contribuire a sa este coregrafia piesei „Hellevator”, unde și-a folosit abilitatea de coregraf la puteri maxime. Hyunjin a uimit toți fanii STAY în momentul în care a lansat un videoclip în care dansa pe piesa „when the party’s over” de la Billie Eilish, executând mișcări unice. Felix a contribuit la compunerea mișcărilor pentru „SKZ PLAYER” din 2018.

8. Momo și Dahyun din TWICE

Deși ocupă rolul de rapper al trupei, Dahyun a ieșit în evidență și pentru abilitățile sale unice când vine vorba de organizarea a două prestații live prezentate de TWICE, adică „Touchdown” și „Jelly Jelly” . Fanii au recunoscut faptul că aceasta le-a acaparat atenția, datorită mișcărilor sale energice de dans, dar și bucuria cu care execută mișcările. Momo a contribuit la compunerea coregrafiei pentru „Likey”, în cadrul căreia deține o porțiune unde dansează solo. Momo a dezvăluit faptul că acea coregrafie a fost gândită și creată de ea.

9. Jimin, J-Hope și Jungkook din BTS

Este bine știut faptul că membrii dansatori din BTS au întrecut orice limită când vine vorba de a impresiona publicul cu minunatele coregrafii diversificate, care au avut un impact puternic de fiecare dată. Jungkook a avut contribuții foarte semnificative când vine vorba de acest aspect. Pasiunea sa pentru muzică strălucește cu desăvârșire în fiecare prestație muzicală de a sa. Acesta a creat cele mai multe dintre coregrafiile melodiilor incluse în albumul complet „Map of the Soul: 7”.

Tu ce idoli ai mai adăuga pe listă?

sursa: soompi

4 gânduri despre „Top: Idoli care sunt și coregrafi talentați!

      1. Chromatic

        Lisa nu e preferata mea, nici nu sunt cine stie ce fana BP.
        Daca ar fi sa ii pun pe preferatii mei lista ar fi ceva de genul:NingNing, Jessi, Momo, Taemin, Naeun, Dahyun, Giselle, Hyujin..etc

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s