Internauții vorbesc despre numeroasele trupe k-pop care se apropie de încheierea contractelor

Oare ce viitor vor avea aceste grupuri?

Pe un forum recent al unei comunități online, un utilizator a publicat o postare în care își exprima dorința disperată ca anumite trupe k-pop să își reînnoiască contractele cu agențiile lor de divertisment.

Grupurile, ale căror contracte se sfârșesc vor include în curând BLACKPINK, TWICE, Oh My Girl, Dream Catcher, Cosmic Girls, Red Velvet și DAY6. Majoritatea artiștilor k-pop au contracte pe durata de 5-7 ani, iar grupurile menționate aici împlinesc în scurt timp fie 5, 6 sau 7 ani de la debut, internauții speculând astfel că acestea nu sunt departe de finalizarea contractelor lor.

1. BLACKPINK

Fetele din BLACKPINK au debutat sub YG Entertainment în 2016, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, contractele lor se vor sfârși în 2023. Cu toate că mai sunt în jur de doi ani până atunci, fanii dezbat deja problematica reînnoirii contractelor grupului.

2. TWICE

TWICE a debutat în 2015, iar contractele de 7 ani ale membrelor cu JYP Entertainment se vor încheia curând, în anul 2022.

3. Oh My Girl

Oh My Girl și-a făcut debutul tot în anul 2015 și, deși nu se știe exact data la care fetelor li se vor termina contractele, fanii tind să creadă că aceasta se apropie cu repeziciune.

4. Dreamcatcher

Melodia de debut a grupului Dreamcatcher a fost lansată în 2014, așadar, ținând cont de durata obișnuită de 5-7 ani a contractelor din industrie, se crede că data de sfârșire a acestora va avea loc fie anul acesta, fie în următorul.

5. Cosmic Girls (WJSN)

Cosmic Girls și-a făcut debutul în 2016, deci cel mai probabil se vor confrunta curând cu discuțiile privind decizia de reînnoire a contractelor membrelor.

6. Red Velvet

Red Velvet a debutat prima dată ca un grup cu 4 membre în 2014 și a revenit apoi cu a cincea membră, Yeri, pentru melodia lor „Ice Cream Cake” în 2015. Se speculează că în august 2021 se vor încheia contractele individuale cu SM Entertainment ale celor 4 fete, iar contractul lui Yeri se va sfârși în martie 2022.

7. DAY6

DAY6 a debutat în 2015 și este posibil ca încheierea contractului cu JYP Entertainment să se petreacă fie anul acesta, fie anul viitor, deși nu este confirmat nimic.

Ca răspuns, comentariile internauților au inclus:

„Este evident că BLACKPINK va continua timp de cel puțin zece ani, ca Big Bang. Cred că YG a încercat să le testeze influența atunci când au decis ca grupul să facă o pauză mai lungă, pentru a vedea dacă popularitatea lor va dura”

„Nu pot să pierd DAY6”

„În ceea ce privește personalitatea artiștilor SM, membrele Red Velvet vor reînnoi contractele, cel mai probabil”

„Va fi posibil ca BLACKPINK să continue? Pare că se concentrează mai mult pe activitățile lor individuale în ultimele zile”

„Când văd modul în care agenția îi promovează (pe DAY6), mă enervez atât de mult. Vreau doar ca toți membrii să părăsească compania TT… Indivizi mai pricepuți, vă rugăm să îi căutați și să aveți grijă de DAY6″

„TWICE nu renunțați TT!! Vă rog să vă reînnoiți contractul!”

„TWICE TT nu putem pierde toate cele 9 membre”

„Artiștii JYP nu vor reînnoi … Este doar problema companiei TT”

„Vă rog Dreamcatcher TT !! Vreau să le fac pe fete să ajungă pe primul loc”

„Oh My Girl vă iubesc!”.

„Sunt îngrijorat de DAY6”

Lovelyz de asemenea TT”

„Vă rog Cosmic Girls TTTT fetele au o mulțime de melodii atrăgătoare și este doar o chestiune de timp înainte ca acestea să devină și mai mari TTT Vă rog să reînnoiți!”

Sursa

Un gând despre „Internauții vorbesc despre numeroasele trupe k-pop care se apropie de încheierea contractelor

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s