Grupul Kep1er a participat la un pictorial realizat de revista Marie Claire Korea!
În cadrul interviului care a urmat după realizarea ședinței foto, Seo Young Eun a vrut să spună câteva cuvinte. Aceasta a împărtășit: „Când a fost anunțat numele „Kep1er” pentru trupă, m-a copleșit un val de emoții, dar nu știu din ce motiv! A fost mai fascinant să mă gândesc la mine ca fiind Seo Young Eun, membră Kep1er, decât să am titlul de stagiar. Nu mi-a venit să cred.”
Mashiro a continuat: „Am fost stagiară la o agenție timp de cinci ani. Debutul meu a fost un lucru după care tânjea chiar și familia mea, poate mai mult decât mine. Am vrut să îi anunț rapid că eu chiar voi debuta!”
Când au fost întrebate ce le trece prin minte când aud numele trupei Kep1er, Kim Chae Hyun a spus: „Mă gândesc la un curcubeu. Atât acesta, cât și grupul nostru îmbină diferite culori și stiluri și doar te uiți la aceste lucruri, iar starea ta se îmbunătățește! Asemenea unui curcubeu care apare după ce trece ploaia, noi ne-am îndeplinit visul de a debuta după ce am vărsat lacrimi și sudoare!”
În ceea ce privește speranțele cu privire la viitorul grupului, Xiaoting a comentat: „Când te uiți la comentariile melodiilor noastre, vei vedea diverse limbi străine. Vreau să merg personal în acele țări diferite și să simt energia tuturor fanilor de acolo!”
Kang Ye Seo a spus: „Nu știu ce imagine vom avea, dar sunt sigură că vom reuși să ne construim una bună în viitor. Noi lucrăm cu multă perseverență. Dacă vom continua așa, ne așteptăm să ajungem asemenea cântăreților pe care îi admirăm!”
sursa: soompi