Concurentele „Queendom 2” evoluează spectaculos + rezultatele primei runde

Watch: Kep1er, Brave Girls, WJSN, And LOONA Perform Hit Tracks As “Queendom 2” Reveals Round 1 Rankings And Round 2 Mission

Au fost lansate evoluțiile pentru prima rundă a emisiunii „Queendom 2” și rezultatele acesteia.

Al doilea sezon al competiției „Queendom” le are ca participante pe fetele din LOONA, VIVIZ, Brave Girls, Kep1er, Hyolyn și WJSN. Gazdele competiției este Lee Yong Jin și Taeyeon din Girls’ Generation.

În data de 31 martie, „Queendom 2” a lansat primul episod mult așteptat, care a început cu o ceremonie, unde fiecare grup s-a prezentat. Mai târziu, tot în cadrul episodului, a fost prezentată prima rundă a concursului și care este misiunea acesteia. În timpul ceremoniei, concurentele au ascultat cu atenție regurile ce trebuie respectate, dar și modul de funcționare a emisiunii. Finalistul „Queendom 2” va câștiga o revenire monitorizată la nivel global. În plus, dacă un grup concurent (respectiv artistă) se clasează pe ultimul loc (locul șase) timp de două săptămâni consecutive, atunci va fi eliminat din cadrul competiției.

Înainte de a continua, fiecare grup a fost desemnat să își aleagă rivalul contra căruia va concura. Hyolyn a acumulat cele mai multe voturi, deoarece atât VIVIZ, cât și WJSN au ales-o ca rivală. Hyolyn a ales trupa de fete Kep1er, iar Kep1er a ales LOONA. Membrele LOONA au ales grupul WJSN. Brave Girls nu au primit niciun vot.

Pentru prima evoluție a competiției, fetele din VIVIZ au ales să interpreteze melodiile de succes „Rough” și „Time for the Moon Night” de la GFRIEND. Grupul a fost urmat de Hyolyn, care a ales melodia reprezentativă „Touch My Body” de la SISTAR.

 

În data de 7 aprilie, a fost lansat un nou episod, unde au fost dezvăluite și evoluțiile pentru celelalte trupe participante, dar și rezultatele primei runde. Deși LOONA fusese desemnată să evolueze în primul episod, fetele au renunțat la filmări temporar, deoarece câteva membre au fost infectate cu virusul COVID19. Așadar, evoluția acestora a apărut în cadrul celui de-al doilea episod.

Deoarece grupul Kep1er abia ce a debutat în acest an, membrele au dezvăluit că este prima oară când organizează o evoluție în fața unui public. În timpul pregătirilor, fetele au căutat răspunsuri vorbind cu celelalte participante. Melodia aleasă de fete a fost chiar cea de debut, anume „WA DA DA”.

Kep1er a fost urmată de fetele din Brave Girls, care și-au exprimat dezamăgirea, după ce nicio altă concurentă nu le-a ales ca rivale. Yuna a spus: „Cred că s-a întâmplat asta pentru că încă nu le-am arătat nimic.” Pentru melodia lor reprezentativă, Brave Girls nu a vrut să aleagă doar melodia de succes „Rollin”, deoarece este cea mai faimoasă piesă a grupului. Așadar, au combinat melodia cu „Chi Mat Ba Ram”.

În timpul pregătirilor, membrele WJSN au spus că nu au melodii atât de populare, deși numele trupei este cunoscut. Grupul a decis să interpreteze „As You Wish”, melodia lor care a fost populară în topurile muzicale.

După încheierea celor cinci evoluții live, publicul a început să voteze pentru cele două favorite. Ulterior, grupurile au făcut și autoevaluări și au ales trupele care erau cu un rang deasupra și cu un rang sub ele. Câștigătorul rundei 1 a fost determinat folosind voturile publicului live, voturile publicului global și scorurile de autoevaluare.

Mai apoi, au fost dezvăluite rezultatele publicului la nivel global: Hyolyn a fost plasată pe primul loc, urmată de WJSN pe locul doi. Locul trei a fost pentru VIVIZ, urmat de Kep1er pe locul patru. Brave Girls a fost clasată pe locul cinci. Deoarece nu au putut participa, fetele din LOONA s-au clasat automat pe locul șase. Evoluția lor pentru „PTT (Paint the Town)” a fost dezvăluită cu întârziere.

La finalul episodului, misiunea pentru a doua rundă a emisiunii a fost realizarea unor cover-uri, unde fiecare artist trebuie să aleagă melodia unui concurent pentru a-i realiza un cover. Luându-se după ordinea clasamentului, Hyolyn a ales să interpreteze o melodie de la LOONA, șocând celelalte trupe. WJSN a ales VIVIZ, lăsându-le pe fetele din Kep1er și Brave Girls să se aleagă între ele.

Următorul episod al competiției „Queendom 2” va fi difuzat în data de 14 aprilie.

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s