Fanii adoră noua piesă a trupei IVE, însă au rămas surprinși de ideea că ar fi putut să îi aparțină altui artist!
În data de 14 aprilie, Sunmi a folosit aplicația V Live pentru a petrece puțin timp cu fanii săi. În timpul transmisiunii, artista a vorbit despre muzica pe care o ascultă și melodiile pe care le recomandă. De asemenea, le-a vorbit internauților despre activitatea sa din ultimele câteva zile.
Ceea ce a atras atenția în mod special a fost mărturisirea lui Sunmi că a primit un demo pentru piesa „Love Dive”, care a fost lansată recent de trupa IVE pe 5 aprilie. Aceasta a afirmat că melodia s-a potrivit stilului său, însă a văzut mai mult potențial în ea dacă ar fi fost cântată de un grup cu mai multe membre, nu de un artist solo.
Sunmi le-a lăudat astfel pe fetele din IVE, pentru că au reușit să aducă un farmec aparte cântecului.