Reporterii o numesc pe Sunmi mincinoasă după ce au existat neînțelegeri cu privire la locația acesteia în aeroport

Sunmi meets with 'Marie Claire' and reflects on her 15 years in the music industry | allkpop

În data de 26 aprilie, Sunmi s-a întors în Coreea după o călătorie personală în Statele Unite. Mai mulți reporteri au fost prezenți la aeroport pentru a fotografia membrele TWICE, care se întorceau acasă după un turneu în Japonia. Ulterior, reporterii au luat legătura cu managerul lui Sunmi pentru a confirma sosirea artistei la poarta „B”. Cu toate acestea, Sunmi a ajuns la poarta „A”, ceea ce a dus la apariția unor titluri negative despre ea în presă. Articolele au acuzat-o că a mințit pentru a scăpa de jurnaliști.

Cântăreața a explicat situația într-un mesaj pe Instagram:

Sincer, nu am știut că reporterii vor fi acolo întrucât mă aflam într-o călătorie personală, neoficială. Eram cu frații mei și managerul meu nu ne-a însoțit, așa că au fost niște probleme de comunicare între frații mei și manager în ceea ce privește poarta la care am ajuns. Îmi cer scuze… De obicei sunt mai luminoasă la aeroport, însă am fost luată pe nepregătite acolo. (Apropo… țin să menționez că nu promovam niciun produs la sosire.)

În ciuda explicațiilor, mai multe articole care o criticau pe Sunmi au fost publicate pe internet: „Artistă veterană cu 15 ani de experiență a devenit o mincinoasă. Pierdere de încredere?”, „Sunmi se joacă de-a v-ați ascunselea cu reporterii. Nu a primit nicio oferă pentru reclame?”, „Sunmi găsește scuze în loc să își ceară scuze” și așa mai departe.

Se pare că internauții îi iau apărarea lui Sunmi în urma explicațiilor și critică presa coreeană pentru articolele negative. Câteva comentarii ale coreenilor sunt: „Da, exact. Încetați să mai faceți bani urmărind celebritățile”, „De ce sunt atât de nerespectuoși cu un artist veteran? Au impresia că au vreo putere asupra celebrităților?”, „A mers într-o călătorie neoficială, personală, care nu era trecută în programul ei de activități. Chiar trebuie să o fotografieze?”, „Dacă încearcă să îi facă fotografii la un eveniment neoficial, nu este asta violare a intimității?

sursă

2 gânduri despre „Reporterii o numesc pe Sunmi mincinoasă după ce au existat neînțelegeri cu privire la locația acesteia în aeroport

  1. Arrietty

    Parcă ar fi copii de 10 ani reporterii ăia: ,,Răutăcioasa, nu ne-a lăsat să o pozăm, acum ne ducem să o pârâm la șefi și să scriem articole negative!”

    Apreciază

    Răspunde
  2. Coraline🥀

    frate, astia sunt obsedati rau tare de tot🤦🏼‍♀️ scrie destul de clar: „calatorie personala” ce tot atata, lasati omu in pace, doamne ia-ma. saraca fata n-o fi vrut pur si simplu sa fie asaltata de toti obsedatii, o fi fost obosita si altele, da nu… astia pana n-or sari de c*r in sus nu se simt bine 😩

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu