Kang Daniel își cere iertare după ce face un comentariu la adresa emisiunii „Street Woman Fighter”

Kang Daniel on Mental Health, Astrology, and "Yellow" | Interview | Allure

Artistul își cere iertare după ce a făcut un comentariu sexist.

După cum se știe, Kang Daniel a fost prezentator al emisiunii de dans „Street Woman Fighter”. După două sezoane, idolul a fost ales pentru a treia oară în cadrul emisiunii în varianta masculină, „Street Man Fighter”.

Mai apoi, pe platforma de chat UNIVERSE, Kang Daniel a fost întrebat despre opinia sa cu privire la „Street Man Fighter”. O parte din mesajul său a fost: „Să fiu sincer, m-aș simți confortabil pentru că toți sunt bărbați. Sunt fericit pentru că aceștia nu consumă energie”, comparând experiența cu emisiunea în varianta feminină.

În data de 20 iulie, idolul a scris un mesaj pentru a-și cere scuze în legătură cu respectivul comentariu.

„Bună! Sunt Kang Daniel.

În primul rând, aș dori să-mi cer scuze cu privire la mesajele private de pe UNIVERSE. Îmi pare rău că am provocat anumite neînțelegeri, am exagerat spunând că am avut emoții și am tremurat. Răspunsul meu în încercarea de a evita un posibil conflict între genuri a fost unul imprudent. Îmi pare rău că acest lucru a rănit fanii, care au grijă de mine și mă susțin.

De acum încolo, voi fi mai atent cu observațiile și comentariile mele. Mulțumesc!”

sursa: soompi

Un gând despre „Kang Daniel își cere iertare după ce face un comentariu la adresa emisiunii „Street Woman Fighter”

  1. zicoji13

    Da nu văd unde e jicnitor, ce naiba? Femeile oricum îți consumă din energie, ce să-i faci :))) Plus că ar fi mai lejer fiind bărbați, cu atâtea fete prin preajmă trebuie să fii mai atent, dar așa băiatul va fi mai relaxat.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s