Idolul a participat la un pictorial realizat de revista Singles!
În cadrul interviului care a urmat, Youngjae din GOT7 a descris modul în care au trecut primele trei luni din an, spunând: „Timpul trece mult prea repede. Am făcut multă mișcare pentru a avea grijă de sănătatea mea. Îmi stabilesc un anumit obiectiv și mă țin de el, deoarece îmi doresc o rutină. A face asta a devenit destul de distractiv.”
Întrucât acest interviu a avut loc înainte de lansarea celui mai recent single al lui, „Errr Day”, acesta a fost întrebat cum merge producția. Idolul a explicat: „Am o melodie numită „Errr Day” și surprinde sentimente pe care le simte cineva când întâlnește o altă persoană, care se aseamănă cu vibrația primăverii. Melodia spune povestea unui bărbat care își dorește să-și exprime gândurile, dar este indecis. Sper că atât fanii, cât și publicul vor putea relaționa cu versurile, ținând cont că am acordat o atenție deosebită părții vocale, așa că sper că veți acorda multă atenție acestui fapt.”
Pe lângă activitățile promoționale de grup și cele personale, idolul a mai participat la filmarea unor drame și alte proiecte muzicale. Cu privire la planurile sale referitoate la actorie, Youngjae a spus: „Vreau să încerc cât mai multe proiecte muzicale posibile. Mi-ar plăcea să joc în musicaluri.”
Youngjae a continuat: „Mi-a fost foarte greu în timpul în care filmam pentru drama „Midnight Sun”, deoarece îmi făceam griji cum să memorez scenariul și cum să depășesc emoțiile în legătură cu interpretarea live. Îmi era teamă să nu cumva să greșesc. Am vrut să renunț la un moment dat, pentru că aveam senzația că nu mă descurc deloc. După aproximativ două săptămâni, mi-am dat seama că nu există ceva ce nu poți face. dacă vei exersa cu multă trudă. Am început să simt cât de distractive sunt musicalurile. Am simțit un sentiment de realizare după fiecare spectacol interpretat, care nu se poate compara cu nimic altceva.”
Mai apoi, acesta a vorbit despre faptul că fanii reprezintă o bucurie inevitabilă pentru el și a explicat: „Asemenea membrilor GOT7, fanii reprezintă o parte din familia mea. În ultimii zece ani, unii dintre ei s-au căsătorit, iar ceilalți au avut chiar și copii. Să fiu sincer, am fost puțin tulburat la început. Am fost surprins să auzi că oameni de aceeași vârstă cu mine au soț sau soție. Chiar și când sunt neîncrezător, ei îmi arată fotografii de la nuntă. Atunci, mă simt surprins din nou. Cândva, am avut o conversație cu un fan la un post de radio, care mi-a spus că mă place încă din gimnaziu. E fascinant pentru mine să aflu că au crescut bine și au obținut un loc de muncă. M-am simțit foarte mândru totodată.”
sursa: soompi