
Fani Pokémon, mânuța sus! Avem ceva în comun cu V din BTS.
Pe 19 aprilie, V a postat pe contul său personal de Instagram mai multe fotografii realizate în primul parc tematic permanent în aer liber dedicat universului Pokémon din Japonia, situat în cadrul Yomiuriland din dealurile Tama, Tokyo. Cunoscut pentru dificultatea extremă de a obține bilete, parcul tematic este o destinație râvnită de mulți iubitori de anime.
V a părut să se distreze la maximum, fanii observând cât de entuziasmat era la fața locului. Purtând o șapcă cu personajul Psyduck și alergând peste tot, V și-a răsfățat copilul interior și a sugerat că se simte la fel de fericit ca veselul Pikachu. La intrare, V a glumit chiar, scriind pe clipul video: „Intru în club”. Se pare că a fost atât de mulțumit de ziua petrecută și de pozele făcute încât și-a schimbat chiar și fotografia de profil de pe contul oficial de TikTok.
Internauții și fanii și-au arătat iubirea pentru fotografii și admirația pentru vizita sa la parcul tematic, lăsând comentarii precum:
„Ah… nu există niciun iubit ca cel din prima poză, chiar nu pot să o descriu altfel decât ca pe o poză tip ‘boyfriend pic’ ㅠㅠ Mă dor obrajii pentru că am zâmbit tot timpul uitându-mă la ea…”
„Șapca cu Psyduck este atât de drăguță ㅋㅋㅋㅋㅋㅋ”
„Nu pot să cred ㅋㅋㅋㅋㅋ locul acesta necesită rezervare și trebuie să fii selectat la un fel de loterie ㅋㅋㅋㅋㅋ ce invidioasă sunt ㅠ”
„Uitați-vă la oamenii din fundalul pozei cu fântâna, toată lumea ține în mână un Pokémon și poartă șpăci cu Pokémon ㅠㅠㅠ Ah, e atât de drăguț ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ”
„Iubire pură.”
„Este atât de chipeș, dar în același timp și frumos, și drăguț.”
„Trebuie să se fi distrat de minune, pare atât de fericit ㅋㅋㅋ Are acel farmec tineresc, pare pur, drăguț, frumos, parcă le are pe toate.”
„Arată atât de drăguț și inocent ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ”
„Chipul lui arată ca al unui personaj principal dintr-un anime.”
„Va fi super drăguț toată viața ㅋㅋㅋㅋ”
„Încă arată ca un băiețel.”
„Serios, e atât de chipeș wow… chiar și cu o șapcă Psyduck pe cap tot chipeș e.”
„Un tip pur cu o șapcă Psyduck este fix genul meu, îl iubesc atât de mult pe V.”
„Am auzit că trebuie să rezervi locul acesta cu luni de zile înainte… oare cât de mult și-a dorit să meargă? ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ”
„V cel pur, atât personalitatea cât și aspectul lui sunt atât de drăguțe încât îmi fac inima să tresalte.”
„Ce drăguț ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ totul pregătit ㅋㅋㅋ Pokémon ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ e atât de chipeș și îmi place și ținuta lui casual ㅋㅋㅋ”
„Wow, ce frumos, am auzit că rezervările se fac foarte greu ㅠ”
Puteți vedea mai jos câteva din cadrele postate de idol pe Instagram

Sursa: allkpop
