Mingyu din Seventeen este acuzat că a hărțuit sexual o colegă

Mingyu din Seventeen a fost una dintre celebritățile acuzate inițial de bullying. Acum au apărut noi acuzații.

Pe 22 februarie, un internaut a declarat pe o comunitate online că artistul făcea parte în gimnaziu dintr-un grup de delincvenți.

După acele acuzații, agenția Pledis Entertainment a declarat că zvonurile conform cărora a fost un agresor în școală sunt false: „Am luat legătura cu Mingyu iar zvonurile sunt complet false. Nu înțelegem de ce lumea face astfel de afirmații.” Tot în acea zi un fost coleg al artistului a sărit în apărarea sa infirmând zvonurile.

Cu toate acestea, mai multe acuzații au început să apară. Pe 25 februarie, o altă persoană a postat pe Nate Pann (o comunitate online populară în Coreea de Sud) un mesaj în care susține că Mingyu a hărțuit-o sexual.

Internauta a preferat să rămână sub anonimat a menționat că și-ar dori să confirme identitate prin intermediul albumului de la sfârșitul școlii cum au făcut și alții însă acesta se afla la casa familiei sale. În locul acestuia, a postat certificatul de absolvire ca dovadă că a făcut parte din aceeași școală și a absolvit în același an cu Mingyu.

Ea a prezentat o hartă detaliată a clasei. Tot ea susține că de fiecare dată când se oferea să răspundă la o întrebare, Mingyu își bătea joc de ea spunându-i „Ce știi tu?”. Presupusa victimă a continuat spunând că artistul făcea parte dintr-un grup de băieți care își băteau joc de ea, iar el făcea tot felul de glume sexuale în preajma ei: „Băiatul (n.r. Mingyu) făcea tot felul de glume sexuale pe lângă mine. Spune lucrurile respective chiar și în preajma cadrelor didactice. La un moment dat un profesor chiar a fost nevoit să îi spună să nu mai folosească un astfel de limbaj deoarece eram și noi fetele acolo. Nu era atât de rău când era profesorul acolo dar nu se schimba deloc când pleca.

Cea care a scris postarea susține că a avut nevoie de terapie pentru a putea face față perioadei grele. A explicat că până acum nu a spus nimic deoarece credea că cel mai bine este să îndure singură crezând că ea a fost singura victimă.

Tot ea mai declarat: „Sufăr de depresie și anxietate așa că nu voiam să mă lupt singură împotriva cuiva. Credeam că se comporta urât doar cu mine. În orice caz, am decis să fac această postare deoarece foarte multă lume îl protejează de celelalte acuzații. Așa că scriu asta ca oamenii să știe adevărul. Vreau ca lumea să știe că aceste lucruri s-au întâmplat și că el este genul de persoană care ar face aceste lucruri.

Sursa

Un gând despre „Mingyu din Seventeen este acuzat că a hărțuit sexual o colegă

  1. Pingback: Internauții coreeni îi cer lui Mingyu din Seventeen să părăsească grupul! | K-POP ROMÂNIA

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s