Membrii VICTON vorbesc despre posibilitatea ca ei să treacă de „blestemul de șapte ani”

Pe 31 mai, grupul VICTON a ținut o conferință de presă la YES24 Live Hall în Seul, pentru lansarea celui de-al șaptelea album mini „CHAOS”.

În acea zi, VICTON a cântat melodia principală cu titlul „Stupid O’Clock”, o piesă în stil pop dance compusă de Anna Timgren și Justin Reinstein.

În timpul conferinței de presă, idolii au discutat despre carierele lor individuale până la moment, dar și despre ce îi așteaptă în viitor. Fiind întrebați despre momentul reînnoirii contractelor, care va veni în anul 2023, membrii VICTON au început să răspundă cu o introducere:

„Timpul a trecut și acum suntem un grup în al șaptelea an de activitate. Șapte ani este o perioadă lungă, și noi nu am fi fost aici fără susținerea fanilor. De asemenea, este și munca în echipă de care am dat dovadă. Când avem momente mai dificile, suntem alături și luăm energie unul de la altul.”

„Să fim sinceri, noi nu putem să oferim un răspuns exact. Dar suntem încrezuți că dacă vom continua să facem tot ce putem și să venim în fața fanilor cu cele mai bune prestații, indiferent dacă e vorba de activități de grup sau individuale, atunci calea noastră va rămâne deschisă.”

La urmă, Heochan a comentat: „Se face referire la „blestemul de 7 ani”, dar noi, șapte membri VICTON, avem o legătură ce poate fi comparată cu legături de familie și prieteni. Mereu dorim să fim alături.”

Să vedem mai jos noul videoclip pentru melodia „Stupid O’Clock”:

sursa: allkpop

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s