Rezultatele testului de sânge al lui Kim Sae Ron indică că e de ajuns ca permisul ei de conducere să fie retras

Au apărut rezultatele testului de sânge al actriței Kim Sae Ron, în vârstă de 21 ani, care a fost arestată pentru cauzarea unui accident, fiind sub influența alcoolului.

Potrivit celor anunțate de TV Chosun, pe 31 mai, Stația de Poliție din Gangnam a primit o notificare de la Institutul Național de Științe Medico-legale, care a arătat rezultatele testului de sânge al lui Kim Sae Ron. Nivelul de alcool în sânge a fost destul de înalt ca permisul ei de conducere să fie retras. Acum poliția continuă să investigheze cazul.

Kim Sae Ron este acuzată pentru că a condus, sub influența alcoolului, în cartierul Gangnam din Seul, în jurul orei opt dimineața, și a lovit un transformator electric, cauzând o pană de curent în zonă timp de patru ore, după care a fugit de la locul accidentului.

După mai multe declarații de la martorii din zonă, poliția a prins-o de Kim Sae Ron la aproximativ 640 de metri de la locul accidentului.

La timpul arestului, Kim Sae Ron a refuzat testul cu etilotestul, cerând în schimb să fie dusă la un spital din apropiere ca să facă testul acolo.

După accident, Kim Sae Ron a venit cu o scrisoare scrisă de mână cerându-și scuze pentru acțiunile sale. De asemenea, ea s-a retras din proiectele sale, una dintre care este drama de la Netflix „Hunting Dogs”.

sursa: allkpop

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s