BTS anunță că va lua o pauză de la activitățile grupului pentru a se concentra pe activitățile solo

BTS Says the Best is “Yet To Come” — The Kraze

În data de 14 iunie, BTS a sărbătorit timpuriu aniversarea de la debut. În videoclipul „2022 BTS Festa”, membrii s-au adunat pentru a face un anunț important.

Băieții s-au bucurat de mâncare împreună, au băut alcool și au conversat. Suga a fost cel care a început o nouă discuție, spunând: „Deci, am intrat în perioada de pauză acum.” Acesta a continuat: „Ar trebui să vorbim despre de ce nu organizăm FESTA anul ăsta și de ce nu am postat foarte mult conținut în ultimul timp? Trebuie să discutăm despre direcția în care o luăm.

RM a început atunci să vorbească despre identitatea trupei și greutățile pe care le presupune viața de idol: „Până la ON și Dynamite, am simțit că grupul este în mâinile mele. Însă după ce am lansat Butter și Permission to Dance, nu am mai fost sigur ce fel de grup suntem. Nu mai găsesc timp să evoluez. Nu doar în materie de abilități, mă refer și ca om. Sunt o persoană foarte diferită față de cine am fost acum zece ani și am nevoie de timp să mă gândesc și să fiu pe cont propriu, astfel încât aceste gânduri să ajungă să-mi aparțină doar mie.

După ce am petrecut ultimii zece ani în BTS, cu programe încărcate împreună, am realizat că nu mă pot maturiza. Nu există timp pentru a mă gândi. Trebuie să știu ce fel de persoană sunt, ce fel de grup este BTS, de ce sunt aici, ce înseamnă ceilalți membri pentru mine și pe ce cale trebuie să o luăm în viitor. Trebuie să am lucrurile acestea în minte la interviuri și când scriu versuri. De la un anumit punct, nu am mai fost sigur ce fel de grup suntem.

Jimin a observat: „Cred că abia acum începem să ne gândim fiecare ce fel de artist vrea să fie, cum să își amintească fanii de noi. Presupun că de aceea trecem printr-o perioadă dificilă acum, pentru că am intrat într-o fază în care încercăm să ne găsim identitățile.

Suga a mărturisit că s-a simțit epuizat recent, din cauza greutății de a găsi inspirația pentru a compune muzică: „Cel mai greu lucru este să scriu versuri. Nu mă pot gândi la nimic ce aș avea de spus. Trebuie să scriu despre lucruri pe care le simt personal, însă pare că forțez lucrurile acum… și asta este atât de dificil.

RM a vorbit despre nevoia pe care o simte de a se concentra pe cariera solo: „În trecut, am reușit cumva să pun în balanță muzica mea și activitățile grupului, însă acum nu le pot face deodată. Nu pot să îmi fac activitățile de grup, apoi să apăs pe un buton și să mă concentrez pe propria muncă. Am realizat că am nevoie de timp singur.

V și-a amintit: „J-Hope mi-a spus înainte: Putem să ne concentrăm cu toții pe activitățile solo momentan, apoi să revenim ca grup, sinergia noastră va fi ca a niciunui grup. Va fi mai bine decât înainte.Jimin a aprobat: „Să fiu sincer, J-Hope a vorbit despre asta mult.

Jin a adăugat: „Să avem activități de grup atât de mult timp… așa cum ați spus mai devreme, am început să simt că am devenit o mașină. Am propriile hobby-uri și lucruri pe care aș vrea să le fac.

RM a vorbit mai departe: „Când oamenii aud numele grupului nostru, își spun: Oh uau, BTS. Însă oamenii nu știu cine sunt membrii. Întrucât suntem cântăreți, cred că cel mai bine pentru noi ar fi să arătăm cine suntem prin muzică și spectacole. Așa că, de acum înainte, vom lansa albume solo în loc de mixtapes.

Am spus asta de multe ori celorlalți membri, însă cred că trebuie să petrecem ceva timp separați pentru a reveni. Cred că această perioadă este foarte importantă, așa că sper să nu vedeți pauza ca pe ceva negativ”, a spus J-Hope.

Suga a ținut să clarifice situația pentru fanii îngrijorați: „Nu este ca și cum ne despărțim.

Săptămâna trecută, BTS și-a făcut mult așteptata revenire cu albumul „Proof” și a lansat videoclipul pentru piesa „Yet to Come (The Most Beautiful Moment)”. Înainte de a intra în pauză, membrii vor promova noile melodii la emisiunile muzicale. Mai jos puteți urmări întregul videoclip, cu subtitrări în limba engleza:

sursă

4 gânduri despre „BTS anunță că va lua o pauză de la activitățile grupului pentru a se concentra pe activitățile solo

  1. Ale

    Ma bucur ca vor lua aceasta pauza, pentrucă asa se vor regasi si vor face tot ce vor ei, ma gandesc ca au aproape si respectiv 30 de ani poate unii vor sa isi întemeieze si ei o familie, sau poate vor sa faca altceva, cred ca le-a ajuns si lor 9 ani de zile aproape mereu unul langa altul, probabil deja vor să-și vada de viata lor !
    Iar daca fanii vor înțelege aceasta pauza a lor…va fi si mai perfect ! 💜💜

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: CEO-ul de la HYBE neagă zvonurile despărțirii trupei BTS | K-POP ROMÂNIA

  3. Pingback: Impactul pe care îl are Jungkook din BTS asupra acțiunilor de la HYBE | K-POP ROMÂNIA

  4. Pingback: Lee Ja Yeon, președintele Asociației Cântăreților din Coreea, roagă trupa BTS să reconsidere pauza | K-POP ROMÂNIA

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s